Calendar ortodox duminică, 25 august 2019. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu

Dan Suta    Cristiana Astefanoaiei   
în Stiri de ultima ora
24/08/2019, 17:00
Calendar ortodox duminică, 25 august 2019. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu
Calendar ortodox 25 august 2019. Sursa foto: doxologia.ro

În calendarul ortodox, duminică, 25 august 2019 se face pomenirea mai multor sfinți și se amintește de aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu. Sunt prăznuiți Sfântul Apostol Tit, Sfinții Mina, Epifanie și Ghenadie, Sfântul Ioan, arhiepiscopul Constantinopolului și Cuviosul Ioan Carpațiul.

Calendar ortodox 25 august: Cine a fost Sfântul Apostol Bartolomeu

Sfântul Apostol Bartolomeu este unul din cei doisprezece apostoli, alături de Sfântul Apostol Filip și Mariami, sora acestuia. Bartolomeu este unul dintre cei mai importanți sfinți trecuți în calendarul creștin ortodox. Acesta a început să propovăduiască adevărata credință, cea în Dumnezeu, în Siria și apoi s-a mutat în Arabia, Persia, India și Armenia.

Și-a primit ucenicia în Armenia, după ce a fost ucis pentru că propovăduia credința creștină. Multe minuni se petreceau la mormântul Sfântului Bartolomeu. Văzând aceste lucruri, păgânii au aruncat racla în care se aflau moaștele lui Bartolomeu în mare. Moaștele au ajuns în Liparia, unde episcopul Agaton împreună cu poporul și preoții săi le-au așezat într-o biserică dedicată acestuia.

calendar ortodox 25 august 2019
Sfântul Bartolomeu e unul din cei mai importanți din calendar. Sursa foto: misti-art-icon.com

Rugăciunea către Sfântul Bartolomeu

Până la sosirea Împăratului Teofil, moaștele lui Bartolomeu au rămas în acel loc. Din cauza atacurilor care au venit din partea musulmanilor, moaștele Sfântului Bartolomeu au fost mutate în Cetatea Venend. În ziua de duminică este bine să spunem o rugăciune către Sfântul Bartolomeu.

„Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Mai înainte-ştiutorul a toate şi Dumnezeu, mintea ta cea dumnezeiască văzând-o, te-a ales şi te-a împreunat cu ceata Apostolilor, Sfinte Bartolomeu prealăudate, cu harul luminând inima ta. La înălţimea faptelor bune suindu-te, cu limbă de foc insuflată, împărţită în chipul focului te-ai îmbogăţit, ca un Apostol al lui Hristos, prin venirea Mângâietorului, preamărite, uscăciunea păgânătătii şi deşertăciunea ai cheltuit-o”, este o parte a rugăciunii către Sfântul Bartolomeu.

„Ca un izvor de apă de mântuire ai ieşit, Apostole Bartolomeu preacinstite şi rod înmulţit ai adus, mântuirea neamurilor, vrednicule de minune. Cu sarea harului putrezirea idolească ai oprit, preaînţelepte, cu dulcele cuvânt al credinţei ai îndulcit inimile celor ce te cinstesc pe tine. Cu crucea Domnului fiind ocolit, ai surpat întăririle demonilor, Sfinte Bartolomeu Apostole şi amăgirea lor cea de suflet stricătoare o ai gonit, cu propovăduirea. Lumină lumii şi rază a dumnezeieştii slave, Hristos pe tine te-a arătat, Sfinte Bartolomeu de Dumnezeu primite. Că toată făptura ai luminat cu cunoştinţa de Dumnezeu, preafericite. Cu Hristos, Lumina cea Nezidită, Care S-a arătat pentru noi întru zidire, întâi te-ai împreunat, venind la Dânsul, apostole şi cu dumnezeieştile Lui raze te-ai luminat”, este continuarea rugăciunii către Sfântul Bartolomeu.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×