Calendar ortodox 17 noiembrie. Este prăznuit Sfântul Ierarh Grigorie

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
16/11/2019, 14:16
Calendar ortodox 17 noiembrie. Este prăznuit Sfântul Ierarh Grigorie
Calendar ortodox 17 noiembrie

Calendarul ortodox îl prăznuiește pe dat de 17 noiembrie pe Sfântul Ierarh Grigorie. Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian şi era din părinţi elini şi de tânăr a ales să urmeze calea Domnului. partea cea bună, cunoscând adevărata credinţă în Hristos. Crescând el în vârsta, creştea şi dreapta credinţă într-însul.

Sfântul Ierarh Grigorie este prăznuit pe data de 17 noiembrie de calendarul ortodox

După ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, şi după ce a mers la biserica ce i s-a dat, Sfântul Ierarh Grigorie, prăznuit pe 17 noiembrie de calendarul ortodox, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, şi mai mari decât se pot crede. Se spune că a mutat din loc o piatră mare cât un munte, doar prin rugăciune, a alungat demoni, a secat un lac imens pentru a stinge un conflict între doi frați care doreau acel luciu de apă.

Sfântul Grigorie a oprit calea unui râu, după ce a înfipt toiagul său în râul respectiv. Apa s-a îndepărtat de toiag, iar din acel toiag a răsărit un pom imens, de care apa s-a ținut departe. Pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Sfântul Ierarh Grigorie a făcut nenumărate minuni

Altădată iarăşi făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulţumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulţi oameni şi fiind plină de necredincioşi şi păgânătate, a lăsat-o cu toţi aşezaţi în credinţă. În ziua sfântului Grigorie se spune că nu este bine să muncești și nici să speli haine. E bine să mergi la biserică și să aprinzi o lumânare pentru sufletele celor decedați, spre iertarea păcatelor.

Tot în această zi, se face pomenirea Părintelui nostru Cuviosului şi Mărturisitorului Lazăr zugravul, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul şi a lui Ioan, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit, are loc pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, şi a fost dochiar, şi s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, şi care cu pace s-a săvârşit.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×