Bugetarii au plecat în concediu cu voucherele de vacanță și chiar dacă vara a fost cam capricioasă, românul știe să se distreze oricum! Drept dovadă, toate hotelurile și pensiunile sunt pline, fie că se găsesc pe litoral sau la munte. Mulţi dintre turiști sunt plecați în concediu şi cu ajutorul tichetelor de vacanţă. În acest an, angajaţii de la stat sau de la privat primesc asemenea bonuri, în valoare de 1450 de lei, pe care le pot folosi la cazare doar pe teritoriul României. Peste un milion de tichete au fost acordate până acum.
Și staţiunea Sovata este plină, dovada că multe pensiuni nu mai au locuri de cazare. Șuro Iren, proprietar pensiune: ”Asta e o spatamana plină şi mai departe avem până la sfârşitul lunii august şi am deja rezervări pe septembrie şi pe octombrie”. Şi la Praid a crescut simţitor numărul turiştilor, potrivit stirileprotv.ro.
”Pentru noi e prima oară cânbd venim aici. E super, ne simţim foarte bine. Venim din București și ne place foarte mult aici. Sunt peisaje foarte frumoase și adorăm călătoriile în aer liber”, spune o turistă.
Nici staţiunea Buşteni nu duce lipsă de oaspeţi. La un singur hotel, de exemplu, 70 la sută dintre cei cazaţi sunt lucrători la stat plecați în concediu cu vouchere de vacanță. Aşa se face că acum nici o cameră nu mai este liberă. ”Avem câteva ore de când căutăm şi nu am găsit cazare. Sper să găsim în curând, pentru că ne place mult aici și vrem să rămânem”, a spus un turist.
Raluca Ion, reprezentant hotel: ”Turiștii preferă sejururi între 5-7, chiar 10 nopţi. Aceştia vin din toate colţurile ţării de la diferite instituţii de stat. Sunt oameni care au mai ieşit în concedii, dar și oameni care nu au ieşit niciodată din ograda lor”.
Şi la mare au ajuns mii de bugetari plecați în concediu cu vouchere de vacanţă. Hotelierii se plâng ca unii nu au mai fost plecaţi atâta vreme de acasă şi nu ştiu regulile. Aurora Spătaru, director hotel, este încântată de numărul turiștilor, dar are de furcă cu unii dintre ei. ”Mulţi, foarte mulţi nu au făcut un concediu în viaţa lor. Nu au fost la mare niciodată şi atunci există lipsă acută de educaţie, de bun simţ, pentru că nu ştiu cum se locuieşte într-o cameră de hotel. Frigiderul este burduşit, pentru că dânşii când vin la cazat au impresia că vin la camping pentru cel puţin o lună. Frigiderul geme şi este legat cu sfoară, scoci, cu ce au la îndemână, numai ca să stea ușa închisă. Turistul nu ştie că nu trebuie să ia prosopul pe plajă, să spele pe jos cu prosopul de faţă”.
Potrivit agenţiilor de turism, cererile pentru cazare au crescut cu o treime de când se acordă tichete de vacanţă. Acestea, însă, sunt pe cale de dispariție deja. Nici nu au fost introduse bine, că Guvernul le elimină! Vorbim despre voucherele de vacanță, care vor fi retrase, considerate un eșec de proporții! Mii de bugetari și-au scos la vânzare pe Internet voucherele menite să-i ducă în vacanță!
De la 1 decembrie, voucherele de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei, vor fi eliminate. Prevederea se regăseşte în legea salarizării. Tichetele vor fi înlocuite cu o indemnizaţie de vacanţă, la nivelul unui salariu de bază minim brut care, acum, este de 1.900 de lei.
Modul în care se vor acorda indemnizaţiile urmează să fie stabilite printr-o Hotărâre de Guvern, însă se pare că indemnizaţia se va acorda în numerar, înainte ca angajatul să plece în vacanţă. Angajatul statului va fi obligat să aducă facturi sau documente doveditoare în termen de şase luni, prin care să demonstreze că a folosit banii pentru cazare. Potrivit agenţiilor de turism, tichetele de vacanţă au dus la creşterea vânzărilor pentru pachetele turistice cu destinaţii interne.