Boris Johnson a transmis un mesaj interpretat de mulți drept „ciudat” despre strategia britanicilor legat de coronavirus! Premierul britanic a recunoscut că lumea traversează o criză majoră, dar a spus că planurile englezilor sunt ferme.
Dacă numărul de cazuri înregistrate este de 590, „probabil că suntem între 5.000 şi 10.000 de persoane infectate în prezent”, a declarat consilierul ştiinţific al Guvernului, Patrick Vallance, în contextul în care Regatul Unit caută să întârzie vârful crizei.
„Suntem pe o traiectorie care ne arată că suntem la patru săptămâni în spatele Italiei şi a altor ţări europene”, a adăugat el.
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat trecerea la o nouă fază a planului său de acţiune, destinat să întârzie vârful crizei, cu scopul de a scuti de presiune serviciile de sănătate.
„Este cea mai rea criză de sănătate publică a acestei generaţii”, a declarat el într-o conferinţă de presă la sediul din Downing Street. Deocamdată nu vor fi interzise adunările şi nici nu vor fi închise şcolile, a afirmat Johnson.
Concret, Guvernul recomandă ca toţi cei care prezintă simptome, chiar dacă uşoare, să se izoleze timp de şapte zile. De altfel, Comisia electorală a scris Guvernului recomandând să amâne alegerile locale din mai pentur septembrie.
Mai mulţi experţi din sistemul de sănătate publică au criticat răspunsul Regatului Unit în faţa crizei, caracterizându-le insuficiente.
„Trebuie să încetinim această boală, dar nu să o oprim. Mulți oameni se vor îmbolnăvi de coronavirus, foarte mulți dintre ei se vor simți foarte rău, dar aproape toți se vor însănătoși.
Scopul este o imunizare de turmă, în așa fel încât procentul celor care au avut deja și sunt imunizați să fie mai mare decât al celor care încă nu au avut.
Ținta este ca oamenii să facă acest coronavirus în lunile de vară, înainte ca iarna să își facă apariția”, a mai spus Boris Johnson spre stupoarea celor prezenți în sală.