Bicarbonatul de sodiu este eficient la rezolvarea mai multor probleme printre care se numără și îndepărtarea petelor de vopsea de pe piele. Acest ingredient folosit cu precădere în bucătărie are câteva proprietăți uluitoare și nu degeaba este considerată cea mai ieftină soluție pentru curățenie.
Multe persoane, femei și bărbați deopotrivă, se vopsesc acasă din mai multe motive: financiare, de comoditate sau pur și simplu de fun. Ei bine, inevitabil, la un moment dat vopseaua se va extinde dincolo de păr, iar petele care rămân pe frunte ori în zona urechii sunt greu de eliminat prin metodele clasice. De multe ori vopseaua se lipește de piele și nu te ajută spălările succesive ori ștergerea apăsată cu un prosop sau un șervețel umed.
În astfel de cazuri, ce poți să faci e să folosești bicarbonatul de sodiu. Amestecă jumătate de linguriță de bicarbonat cu doi-trei stropi de zeamă de lămâie și aplică pe piele cu ajutorul unui burețel sau cu o vată. Această combinație va acționa ca un scrub și va curăța pielea în profunzime. Mai mult, lămâia este cunoscută pentru proprietățile sale antibacteriene, deci nu are ce lucru rău să se întâmple de la doi stropi.
E important de precizat că nu e bine să exagerezi cu cantitățile, ci să te limitezi la indicațiile de mai sus. De asemenea, eficiente în îndepărtarea vopselei de păr sunt și alcoolul și loțiunea tonică, notează revista pentru femei Avantaje. Loțiunea tonică e recomandată atât pentru îndepărtarea urmelor de vopsea cât și pentru demachiere. Bun în întâmpinarea acestei probleme este și aftershave-ul, mai ales pentru bărbații care aleg să se vopsească acasă și nu la coafor.