Bărbatul din Neamț care și-a împușcat mortal fosta soție a lăsat o scrisoare copiilor

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
17/02/2019, 17:37
Bărbatul din Neamț care și-a împușcat mortal fosta soție a lăsat o scrisoare copiilor
Noi detalii în cazul crimei din județul Neamț

Noi detalii șocante ies la iveală în cazul crimei tulburătoare ce a avut loc recent în județul Neamț. Bărbatul care și-a împușcat mortal fosta soție, a lăsat o scrisoare adresată copiilor.

Este vorba despre Gheorghe Zănoagă, cel care și-a ucis cu sânge rece soția în localitatea Fărcașa din județul Neamț. Acesta le-a lăsat propriilor copii o scrisoare de cinci pagini, înainte de a le ucide mama, împușcând-o mortal.  Potrivit anchetatorilor, bărbatul plănuise ca după comiterea crimei, să-și pună la rândul său capăt zilelor, însă în cele din urmă nu a mai avut curaj. Ulterior Gheorghe Zănoagă a fost reținut de autorități, urmând acum să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația de omor calificat.

Și-a ucis cu sânge rece fosta soție, apoi le-a lăsat o scrisoare copiilor

Tragicul eveniment s-a petrecut sâmbătă seara, când Gheorghe Zănoagă și-a pierdut cumpătul, furios că fosta soție refuza să-l asculte. Bărbatul a mers în casa socrilor, unde a împușcat-o pe Gabriela cu o armă artizanală de vânătoare. Femeia în vârstă de 35 de ani a decedat pe loc. După comiterea acestei fapte îngrozitoare, individul a fugit pe munte, ascunzându-se într-un adăpost de animale al socrului său.

Fiul cel mare și-a găsit mama într-o baltă de sânge
Fiul cel mare și-a găsit mama într-o baltă de sânge

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Zănoagă a scris o scrisoare de 5 pagini, adresată propriilor copii, cărora le cerea astfel iertare pentru fapta sa și le oferea sfaturi pentru a se descurca mai departe. Respectiva scrisoare părea scrisă ca și cum bărbatul urma să încheie socotelile cu viața, întrucât a menționat chiar că nu-și dorește să fie înmormântat cu preot.

Fiul cel mare și-a găsit mama într-o baltă de sânge

Înainte să plece de acasă, bărbatul i-a spus fiului cel mare să citească peste două ore biletul pe care îl lăsase sub pernă. Tânărul de 14 ani nu a mai putut aștepta, astfel că după puțin timp a ajuns la casa bunicilor săi, descoperindu-și mama care zăcea într-o baltă de sânge. „Părinţii victimei nu erau acasă în momentul comiterii crimei (…) Autorul a intrat şi a împuşcat-o de aproape, de la un metru şi jumătate, direct în inimă. Glonţul, confecţionat artizanal, de calibru 12 mm, a ieşit prin geam”  , a declarat procurorul Sorin Olteanu, cel care coordonează ancheta în cazul crimei.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×