Bărbat atacat de un urs, pe un câmp din Brașov

Ana Chivu   
în Stiri de ultima ora
18/11/2018, 14:06
Bărbat atacat de un urs, pe un câmp din Brașov
Un bărbat din Brașov a ajuns la spital cu răni la ambele picioare și la un umăr din cauza unui atac al unui urs.

Un brașovean a fost atacat de un urs pe un câmp. Bărbatul de 58 de ani, din comuna Bot Sat, a suferit răni grave la picioare și la un umăr. Un corespondent Mediafax a transmis faptul că victima este în stare stabilă, din fericire. Multe astfel de atacuri s-au înregistrat în România între anii 2013-2018. Numai anul acesta au existat 4 cazuri, iar în decursul anului trecut, numărul celor răniți de urși a fost imens.

 „Avem 12.000 de hectare de păduri şi, în aceste condiţii, ar trebui să existe 6 urşi. Noi avem 32 de urşi deoarece aceştia s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani, de când un ordin al unui ministru a interzis vânătoarea la carnvivorele mari. S-a ajuns chiar la situaţia în care a fost semnalată o ursoaică cu patru pui iar la Saschiz, la numai câţiva kilometri de noi, să fie văzut un râs, animal care nu trăieşte de obicei la deal. În aceste condiţii, în care numărul urşilor a ajuns foarte mare, noi pierdem la cervide şi la mistreţi, deoarece urşii le consumă hrana”, a specificat administratorul public al comunei Bunești despre numărul urșilor.

Un bărbat din Brașov a fost atacat de un urs

Din păcate, un bărbat din comuna Bod Sat, în vâstă de 58 de ani, a ajuns la spital din cauza unui atac al unui urs. Bărbatul se afla pe câmp în timpul evenimentului nefericit. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Purtătorul de cuvânt al Ispectoratului Special de Urgențe din Brașov a declarat că acesta a suferit răni la ambele picioare, dar și la un umăr.

„O persoană a fost atacată de urs pe câmp, în comuna Bod Sat. Este vorba de un bărbat, care este conştient. A suferit escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi la umăr”, a spus Ciprian Sfreja, din cadrul ISU Brașov. Ultimul atac al unui urs s-a produs pe data de 25 iulie, anul acesta, unde un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost transportat de urgență la spital cu răni grave în zona pieptului.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×