Meteorologii au emis o avertizare de ploi cu descărcări electrice care pot lua aspect de furtună! În plus, spun meteorologii, și-ar putea face apariția și grindina!
Avertizarea meteorologică de precipitații este valabilă de pe data de 17 august, ora 13.00 până pe data de 19 august, ora 22.00! În acest interval de timp, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină.
În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri, 17 august, îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă, 18 august, în special în centrul și nord-estul teritoriului.
Duminică, 19 august, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării. În regiunile sudice și sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri și sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor deranja mulți cetățeni din România.
Vremea se anunță însă a fi una ideală pentru a te afla pe litoral, în acest weekend. În stațiunea Mamaia vor fi 33 de grade Celsius și nicio șansă de ploaie, iar vântul va adia cu 23 de km pe oră. În orașul Constanța se anunță vreme aproape caniculară. Vor fi 32 de grade Celsius, zero șanse de precipitații, iar vântul nu va depăși 23 de km pe oră.