Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt puternic. Aceasta va intra în vigoare miercuri, de la ora 16:00 și va fi valabilă până pe data de 23 ianuarie, ora 20:00. Meteorologii avertizează că vântul va bate cu 100 de kilometri pe oră!
Cea mai afectată zonă va fi cea din Carpații Meridionali și local în Orientali, unde vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h.
Avertizarea de tip cod galben emisă de Agenția Națională de Meteorologie vizează însă și Moldova, unde vântul se va intensifica treptat, local și temporar cu rafale de 55…65 km/h.
Tot în zona Moldovei, în cursul zilei de joi (23 ianuarie), vântul se va intesivica, iar rafalele vor ajunge chiar și la 70…80 de kilometri pe oră.
Intensificări ale vântului se vor semnala și în sud-vestul Olteniei în seara de miercuri și în noaptea de miercuri spre joi, iar în nord-estul Munteniei și în Dobrogea îndeosebi joi, unde rafalele vor depăși 55…65 km/h.