Autoturismul condus de cetățeanul italian infectat cu coronavirus, închiriat la doar 48 de ore de la predare: ”Clientul a fost informat”

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
27/02/2020, 15:00
Autoturismul condus de cetățeanul italian infectat cu coronavirus, închiriat la doar 48 de ore de la predare: ”Clientul a fost informat”
Mașina condusă de cetățeanul italian cu coronavirus a mai fost închiriată ulterior unui alt client. Sursa foto: Hepta.ro

Mașina închiriată de cetățeanul italian diagnosticat cu noul tip de coronavirus la întoarcerea în Rimini a mai ajuns pe mâna unui alt șofer. Firma de închirieri din Craiova l-a informat pe clientul care a condus același autoturism, iar acesta urmează să-și facă analizele necesare.

Mașina condusă de italianul infectat cu coronavirus, închiriată mai departe

Reprezentanții companiei de închirieri din Craiova de unde bărbatul italian în vârstă de 71 de ani infectat cu COVID-19 a luat o mașină au anunțat că respectivul autoturism a mai fost închiriat după predare. Se pare că mașina a fost închiriată la doar 48 de ore de când cetățeanul italian a înapoiat-o firmei în cauză.

Persoana care a închiriat mașina condusă de italian a fost înștiințată de diagnosticul primit de bărbatul de 71 de ani din Rimini. Abia ulterior autoturismul a fost scos din uz, iar cel de-al doilea client urmează să-și facă analizele necesare pentru a vedea care este starea sa de sănătate.

„Cei doi angajaţi care au avut contact cu cetăţeanul italian la predarea şi primirea maşinii efectuează în acest moment controale medicale amănunţite, iar clientul care a închiriat maşina respectivă a fost informat cu privire la acest aspect şi am făcut demersurile necesare pentru ca autoturismul respectiv să fie scos din circulaţie”, au transmis reprezentanţii firmei pentru Mediafax.

Autoritățile, în căutarea persoanelor care au intrat în contact cu italianul

Prefectul de Dolj Narcis Purcăreanu a declarat că în momentul de față autoritățile caută toate persoanele cu care cetățeanul italian diagnosticat cu coronavirus a intrat în contact. La ora actuală un tânăr de 25 de ani dintr-o comună din județul Gorj a fost infectat cu COVID-19 și a fost internat la Institutul Matei Balș.

Cadrele medicale de la Institut au stabilit pentru primul caz de coronavirus din țara noastră o schemă de tratament și au anunțat că tânărul va rămâne izolat complet de restul pacienților care se află internați aici.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis în privința COVID-19

Șeful statului Klaus Iohannis a postat pe una dintre paginile sale de socializare un mesaj în care le transmite cetățenilor români să nu intre în panică în ceea ce privește epidemia de coronavirus. Președintele României a adăugat că acest virus provoacă „simptome ușoare ca orice răceală” nefiind un pericol major.

„Dragi români, este normal să tratăm cu toată seriozitatea situația generată de apariția cazurilor de coronavirus în Europa și de confirmarea unui caz pe teritoriul României, dar nu există niciun motiv real de panică. 

Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală. Comportamentul firesc pe care fiecare dintre noi trebuie să îl avem acum este de a aplica cu rigurozitate recomandările autorităților și de a ne informa constant din surse credibile și oficiale.

Instituțiile responsabile au luat toate măsurile care se impun pentru a împiedica răspândirea acestui virus în țara noastră și a limita efectele sale negative”, a scris Klaus Iohannis pe contul de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×