Autocar cu 72 de persoane, răsturnat în Hunedoara! A fost activat planul roșu
Un autocar în care se aflau 72 de persoane s-a răsturnat, pe o șosea din județul Hunedoara. Accidentul s-a produs pe DN7, în dreptul localității Tătărești, în jurul orei 4.50, luni dimineața. O femeie a murit în accident, iar alte 32 de persoane au avut nevoie de intervenția medicilor care s-au deplasat de urgență la fața locului.
Din cauza numărului mare de victime, autoritățile din zonă au activat planul roșu de intervenție. Autocarul era plin cu pasageri și se îndrepta dinspre Arad către Deva. Oamenii care se aflau în autocar veneau din Spania.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar în consecință au fost suplimentate resursele medicale, din cauza numărului foarte mare de potențiale victime. Astfel, s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transportarea victimelor multiple, o altă mașină specială pentru descarcerare, șapte ambulanțe SMURD și alte trei echipaje SAJ. De asemenea, la fața locului a fost dezvoltat un punct de lucru medical avansat, pentru a se acorda primul ajutor cât mai rapid și în cele mai bune condiții.