Andreea Bălan și George Burcea nu traversează cea mai bună perioadă din căsnicia lor, iar mulți dintre apropiații celebrului cuplu spun că cei doi soți se ceartă tot timpul și s-a ajuns să se vorbească chiar și despre divorț. Nașul lor de cununie, Aurelian Temișan a venit cu niște sfaturi pentru finii săi.
Chiar dacă nu i-a nominalizat direct pe finii săi, Aurelian Temișan a scris un mesaj pe Instagram prin care vine cu niște recomandări pentru cuplurile aflate în situații critice. Mesajul i-a speriat însă pe fanii cântărețului, care a fost nevoit să precizeze că el și Monica Davidescu se înțeleg de minune și nu este cazul lor.
„Când clădești o relație și nu neapărat având toate „condițiile” exterioare de partea ta, e imperios necesar că, în momente mai tensionate (inevitabil să nu existe și așa ceva), să îți păstrezi calmul și să îți aduci aminte câte piedici ai întâlnit până să ajungi aici.
A jigni, a țipa sau a lua decizii la nervi, e facil, dar poate fi dăunător, ba chiar poate pune capăt relației. Stați liniștiți, la noi totul e ok. ??
Uitându-mă în jur constat că e atât de prețios să îți creezi liniștea în jur… încât restul devine planul doi”, a scris Aurelian Temişan pe contul de Instagram, alături de o fotografie în care apare alături de soția lui, Monica Davidescu.
Andreea Bălan a postat un mesaj pe Facebook prin care îi acuză pe bărbați că vor femei puternice, apoi nu știu ce să facă cu ele, iar atunci când se reflectă în ele, ei se văd mărunți, nerealizați, ba chiar frustrați.
Soțul Andreei Bălan a avut și el prima ieșire în public de la apariția în presă a zvonurilor legate de divorț. George Burcea a spus că este în continuare cu Andreea Bălan, dar nu s-a arătat dispus să vorbească despre consoarta sa. Mai mult, s-a arătat deranjat că a fost întrebat despre Andreea Bălan, dorind mai mult să vorbească despre realizările sale ca actor, regizor și scriitor, însă interlocutorii săi nu au fost prea încântați de idee.