La un pas de tragedie! Un avion Tarom care a decolat de la București cu destinația Barcelona s-a întors din drum după doar o oră de zbor! Aterizarea de urgență a avut loc la București, după ce pilotul aeronavei a observat o fisură care se întindea pe un geam.
„Decizia comandatului respectă procedura stipulată în manualul de zbor al aeronavei. Siguranţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol nicio clipă. Aeronava a aterizat în deplină siguranţã pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţã la sol şi vor decola în scurt timp către destinaţia iniţială”, anunţă compania Tarom, care îşi cere scuze pentru inconvenient.
Potrivit FlightRadar24, avionul cu 105 pasageri la bord abia ieșise din spațiul aerian al României și se afla în cel al Serbiei când a fost semnalată problema.