Atentat Paris 2018.Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul cu cuţit comis sâmbătă seară la Paris. Anunțul a fost făcut de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE Intelligence Group.
„Autorul acestui atac cu cuţitul la Paris este un soldat al Stat Islamic, iar operaţiunea a fost desfăşurată ca represalii faţă de state ale coaliţiei” internaţionale antijihadiste din Irak şi Siria, a declarat o „sursă din cadrul serviciilor de securitate” pentru Amaq, agenţia de presă a SI.
Agresorul, care a ucis un trecător şi a rănit alte patru persoane, era înarmat cu un cuţit şi a strigat „Allah Akbar” (Allah e mare) în cursul atacului. El a fost împuşcat de poliţie.
Ministrul francez de interne i-a lăudat pe poliţiştii care au intervenit, pentru “sângele lor rece”. Iar preşedintele Emmanuel Macron a dat asigurări că nu va ceda “niciun centimetru duşmanilor libertăţii”. Liderul de la Elysee a mai adăugat că Franța plăteşte ”încă o dată preţul sângelui”.
La câteva ore după incident, gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atacul: “Autorul acestui atac cu cuţitul din Paris este un soldat al Stat Islamic, iar operaţiunea a fost desfăşurată ca represalii faţă de state ale coaliţiei internaţionale antijihadiste din Irak şi Siria”, a declarat o “sursă din cadrul serviciilor de securitate pentru Amaq, agenţia de presă a SI.