Două moschei au fost atacate în orasul Christchurch, din Noua Zeelandă. Zeci de persoane au fost ucise în urma a două atacuri armate. Autorităţile au blocat toate intrările în oras, școlile au fost închise, iar elevii au rămas în interior. Poliția a reținut patru suspecți (trei bărbați și o femeie). Unul dintre atacatori a transmis live pe Facebook! Vezi VIDEO aici
„S-au înregistrat foarte multe victime. Pâna acum nu pot preciza numărul acestora, însă vorbim de o cifră semnificativă. Au avut loc două incidente, la două moschei din Christchurch, una de pe Deans Avenue și una de pe Linwood Avenue. Poliția a izolat acele locații și avem patru persoane arestate. Nu avem cunoștință despre alte persoane care ar fi implicate în atacuri, însă nici nu putem exclude posibilitatea ca și alți suspecți să fie încă în libertate”, a declarat șeful poliției neo-zeelandeze, Mike Bush.
Premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Arden, a declarat că aceasta va ramâne una dintre cele mai întunecate zile din istoria țării: „Nu există niciun loc în Noua Zeelandă pentru asemenea acte de violență extremă și fără precedent. Pentru moment, gândurile mele și sunt sigură ca ale tuturor neo-zeelandezilor se îndreaptă către cei care au fost afectați și către familiile acestora.”
Peste 40 de persoane și-au pierdut viața în urma atacurilor teroriste comise la cele două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă. Unul dintre indivizii reținuți de polițiști a transmis live pe Facebook atacul armat. Acesta postase pe rețeaua de socializare și un mesaj împotriva musulmanilor. El și-ar fi prins camera de filmat de haine și ar fi transmis momentul în care a intrat în moschee și a deschis focul asupra celor care se rugau.
Bărbatul locuiește în Australia, motiv pentru care ancheta s-a extins și în această țară. Premierul australian l-a numit terorist și a convocat o reuniune de urgenţă a structurilor de securitate. Şcolile din oraş au fost închise timp de patru ore, până când autoritățile au ridicat măsurile de securitate și elevii au putut pleca spre casele lor.