Cel mai mare asteroid care a trecut vreodată pe lângă Pământ urmează să tranziteze zona Terrei în următoarele zile, la cea mai mică distanță din ultimii 300 de ani. Asteroidul 2010 WC9, cu lățimea de 130 de metri, va trece zilele acestea pe lângă Pământ, la o distanță de 203.453 de km.
Asteroidul a fost descoperit în 2010, dar apoi timp de opt ani a fost „pierdut”. În 2010, cercetătorii nu i-au putut urmări orbita și nu au putut prezice când o să apară din nou, arată The Mirror.
La începutul acestei luni, asteroidul a fost reperat iar, deși la început nu era clar dacă era același. A primit o denumire temporară până când cercetătorii s-au lămurit că este vorba tot despre 2010 WC9. Din fericire, nu există niciun risc ca asteroidul să lovească Pământul.