Unii ar spune: ”Așa șef să tot ai!”, în urma acțiunii unui patron. Se pare că acesta le-a dat cadou angajaților săi 600 de mașini + depozite bancare. Potrivit hindustantimes.com, cel care deține firma și-a răsplătit angajații prin dăruirea a 600 de mașini, însă nu doar atât. Unii dintre ei au primit chiar și depozite bancare din partea companiei în semn de respect pentru loialitatea lor. Prezent la eveniment a fost și prim-ministrul Narendra Modi, care a și înmânat câteva chei ale mașinilor dăruite de șef către angajații din New Delhi. Fondatorul și totodată și președintele companiei, Savji Sholakia, a postat pe Facebook câteva fotografii, însoțite fiecare de câte o descriere, despre evenimentul care a bucurat sute de oameni.
Una dintre postări arată clar motivul acestora de a dărui personalului firmei un asemenea cadou. El se rezumă la orele muncite ale acestora peste program și la loialitatea acestora față de toți superiorii lor. În cadrul ceremoniei în care oamenii și-au primit cadourile pe care le meritau, Narendra Modi a ținut un discurs. Pozele care se află acum pe internet surprind uriașa parcarea plină de automobilele care vor ajunge în garajele salariaților, cât și poze cu cei de la cârma firmei.
În descrierea unei fotografii publicare chiar de președintele companiei, este scris un mesaj pentru cei aflați în câmpul muncii, mai exact, în slujba firmei. Acesta a spus că oamenii meritau aceste daruri. ”Noi chiar valorăm și respectăm munca angajaților noștri și vrem să ne exprimăm gratitudinea pentru entuziasmul lor. Ceremonia încurajează și motivează salariații noștri să lucreze cu aceeași energie și pe viitor!„, a scris fondatorul companiei indiene pe contul său de Facebook.