Categorie:

Are 54 de ani, dar arată de 20! I-am aflat secretul!

Toată lumea îi dă cel mult 20 de ani! Cu toții rămân cu gura căscată atunci când aud ce vârstă are. Mulți îi cer buletinul, deoarece nu le vine să creadă că are 54 de ani, dar arată de 20! Pamela este din Marea Britanie și pare să fi descoperit secretul tinereţii veşnice, datorită unor obiceiuri sănătoase care pot fi uşor adoptate de oricine. Femeia are o dietă bazată pe vegetale şi proteine sănătoase provenite din peşte, precum somonul. Majoritatea mâncărurilor pe care le consumă sunt condimentate cu ghimbir şi turmeric.

La micul dejun mănâncă ouă fierte cu pâine fără gluten sau fulgi de ovăz cu iaurt, fructe de pădure şi nuci. După masă bea un pahar de apă de cocos cu un supliment de fier. Prânzul constă într-o salată preparată acasă dimineaţa şi conţine de obicei un ameste de spanac, kale, porumb, roşii, măsline, avocado, coriandru şi busuioc.

Are 54 de ani, dar arată de 20 datorită regimului alimentar

Porţia de proteine şi-o ia din peşte, ouă sau pui şi dressingul salatei este format din ulei de măsline şi suc de lămâie. ”De asemenea, adaug o grămadă de piper negru”, adaugă Pamela.
La cină preferă o porţie de pui, peşte gras sau friptură de miel cu legume. În plus, merge la sală o dată pe săptămână, face saună timp de 10 minute şi apoi un duş rece.