Peste tot deja se știe că Noul Cod Rutier s-a apobat și că a adus vești proaste pentru șoferi, însă unele aspecte au fost considerate de autorități drept false. În data de 15 februarie, când în mass media existau deja toate modificările anunțate, în special în ceea ce privește suspendarea permisului timp de 2 ani, Poliția Română anunța pe pagina oficială că nu va intra în vigoare nicio schimbare de acest gen.
Anunțul autorităților este:„ Vă anunțăm noi când apar modificări ale legislației rutiere…Astăzi NU intră în vigoare nicio astfel de schimbare. Conduceți preventiv, pentru siguranța tuturor! #PolițiaRomână”, au anunțat oamenii legii.
Din data de 15 februarie și până acum, schimbările despre care s-au tot vorbit se referă la înghețarea punctului-amendă, la persoanele de peste 16 ani care vor să conducă un moped și la șoferii care vorbesc la telefon în timp ce sunt la volan. Înghețarea punctului-amendă a fost unul dintre cele mai căutate subiecte, dat fiind faptul că, potrivit unui act normativ al Guvernului, acesta a rămas tot la valoarea de anul trecut, respectiv 145 de lei.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2018, publicată în Monitorul Oficial în noiembrie 2018, s-a decis stagnarea lui la aceeași valoare ca și în anul 2018, măsură în lipsa căreia amenzile ar fi crescut foarte mult de la 1 ianuarie 2019. De obicei, punctul-amendă se raportează la salariul minim brut și reprezintă 10% din valoarea acestuia.
Astfel, cum salariul minim a ajuns la 2.080 de lei, conducătorii auto și ceilalți paraticipanți la trafic ar risca amenzi mai mari din această lună. Cu toate acestea, punctul-amendă este înghețat la 145 de lei de la începutul anului 2017, iar măsura este valabilă numai până la 31 decembrie 2019, potrivit avocatnet.ro. De menționat este că șoferii își plătesc amenzile în funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier situate la valorile: