Agenţia Naţională de Meteorologie a anunţat care este prognoza meteo specială pentru Bucureşti pentru astăzi, 20 noiembrie. Ceaţă în dimineaţa de marţi, asociată cu temperaturi cuprinse între 0 şi – 3 grade Celsius la primele ore ale dimineţii.
Vremea va fi rece, cu cer noroc şi vânt care va sufla general slab. În a doua parte a zilei va ploua moderat şi se va forma polei, iar vremea va fi în continuare închisă şi rece. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 2 grade Celsius, în timp ce minima va fi de -1 – 0 grade Celsius.
Agenţia Naţională de Meteorologie a anunţat că şi Bucureştiul va fi afectat de ceaţă. În Capitală va ploua în a doua parte a zilei şi, combinat cu temperaturile mici care se anunţă, va exista polei: „Vremea va fi rece și predominant închisă. Mai ales în primele ore ale zilei trecător se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie sau burniță, astfel că stratul de zăpadă va continua să se topească. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h în prima parte a zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 2…4 grade.
În intervalul 19 noiembrie, ora 20 – 20 noiembrie, ora 08, vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață. Vremea va fi în continuare închisă și rece. Temporar din a doua parte a zilei va ploua, posibil moderat cantitativ noaptea. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade”, se arată în informarea emisă de către Agenţia Naţională de Meteorologie.