Un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.
Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Cod portocaliu şi galben de ger! Temperaturile scad până la -22 de grade Celsius!
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece. Un număr de 13 judeţe, respectiv Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş – Severin şi Sibiu, se vor afla sub Cod galben de frig, în timp ce restul judeţelor vor fi afectate de un Cod portocaliu de ger.
Conform ANM, Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla perioada 26 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00, sub Cod portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua. În aceste zone, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar şi pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 şi -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig.