ANM a emis o avertizare de cod galben de vremea rea pentru mai multe județe, valabil astăzi până după prânz. Fenomenul semnalat este cel de ceață densă în județe din Transilvania, Moldova, dar și Muntenia.
Avertizarea ANM este valabil ân mai multe localități din județul Cluj, până la ora 13:00. Ceața va fi densă și în județele Teleorman, Suceava, Mureș și Harghita până în jurul orei 10:00.
Localitățile din județul Cluj unde vizibilitatea va fi sub 50 de metri sunt: Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viișoara, Tritenii de Jos, Cășeiu, Bonțida, Luna, Feleacu, Jucu, Dej, Fizeșu Gherlii, Turda, Bobâlna, Tureni, Aluniș și Jichișu de Jos.
Din județul Teleorman, zonele unde ceața va reduce vizibilitatea sub 50 de metri sunt Turnu Măgurele, Islaz, Lunca, Suhaia, Traian, Ciuperceni și Seaca.
În județele Suceava, Mureș și Harghita, localitățile unde ceața va persista până la ora 10:00 sunt Vatra Dornei, Coșna, Toplița, Miercurea Ciuc, Tușnad, Sânsimion, Târgu Mureș, Subcetate, Sâncrăieni și Sântimbru, printre altele.
Vremea va fi și azi plăcută, în ciuda avertismentului emis de Administrația Națională de Meteorologie. Vor fi temperaturi peste normalul acestei luni.
În București, maxima de azi va fi de 13 grade Celsius, în Cluj ceva mai scăzută față de ieri, de doar 8 grade, în Banat și Crișana de 13-14 grade, iar în Dobrogea de 12 grade.
Temperaturile înregistrate în ultimele zile au atins noi recorduri potrivit hărților climatologice din România. Meteorologii spun că valori precum 17-18 grade, cum s-au înregistrat ieri, sunt efecte ale încălzirii globale.
Totodată, specialiștii spun că la finalul lunii, incluzând aici în special ziua de 31 decembrie și noaptea de Revelion, temperaturile vor coborî destul de mult și se vor apropia de valorile specifice lunii decembrie, adică vor fi maximum 5-6 grade în timpul zilei.
Vremea se va răci considerabil, spun meteorologii, începând cu luna ianuarie 2020.