Administația Națională de Meteorologie(ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de ninsori și viscol, în 21 de județe. Aceasta este valabilă în zona montană înaltă. De asemenea, experții meteo au transmis și o informare meteo de vreme rea care va afecta restul teritoriului.
Atenționarea de Cod galben va fi valabilă luni, 24 decembrie 2018, între orele 2 și 21. Temporar va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Totodată, va intra în altitudine un aer ceva mai rece din zona scandinavă. Astfel, vântul va sufla cu o intensitate mare, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali, iar rafalele vor fi de peste 90-100 de kilometri pe oră.
În general, ninsori moderate cantitativ vor fi și în nordul și estul Transilvaniei și în Maramureș. Cu toate acestea, neaua va fi visolită, ceea ce va scădea vizibilitatea semnificativ pe șosele. Precipitații predominant sub formă de ploaie vor fi pe arii extinse începând din a doua parte a zilei de luni, 24 decembrie 2018. În zonele joase de relief din vest, nord și centru se vor acumula în jur de 10-15 l/mp, iar izolat 25 l/mp, lucru care va favoriza topirea stratului de zăpadă.
Cât despre zona de munte, cea vizată de atenționarea de Cod galben, vor fi predominant ninsori, iar pe parcursul zilei de luni, în Maramureș, Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei, ploile care vor cuprinde Ajunul Crăciunului se vor transforma în lapoviță și ninsoare. De asemenea, condiții de depuneri de polei vor fi și în centrul, estul și sudul teritoriului, care, în noaptea de Ajun, va aduce ghețuș.