Continentul european este în acest moment cel mai afectat de amenințarea coronavirusului. Germania este una dintre cele mai afectate state europene, doar Italia și Spania având un număr mai mare de infectări.
Cancelarul german Angela Merkel a făcut niște declarații dure argumentând că Germania se confruntă cu cea mai mare provocare după al doilea Război Mondial: „În cadrul democraţiei, deciziile politice sunt transparente şi le explicăm.
Fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă că are propria responsabilitate. Este o criză serioasă şi trebuie tratată cu seriozitate. Germania nu s-a mai confruntat de la al II-lea Război Mondial cu o provocare care să necesite atât de mult solidaritate”, a spus Merkel.
Cancelarul german i-a îndemnat pe cetățeni să respecte recomandările autorităților: „Trebuie să limităm cât mai mult riscul de a ne infecta unii pe alţii. Epidemia de coronavirus ne schimbă dramatic vieţile. Ideea noastră despre normalitate, viaţă publică, interacţiuni sociale este testată cum nu a mai fost până acum.
Vreau să transmit clar că ne confruntăm cu o epidemie şi că Guvernul federal şi guvernele landurilor fac tot posibilul pentru a proteja comunităţile şi pentru a limita efectele negative de natură economică, socială şi culturală.
Dar trebuie să înţelegeţi că este nevoie de contribuţia fiecăruia. Germania are un sistem medical excelent, poate unul dintre cele mai bune din lume. Acest lucru poate să ne ofere încredere.
Însă spitalele noastre ar fi depăşite de situaţie dacă ar fi internate în scurt timp multe persoane care ar suferi de coronavirus”, a subliniat ea”, a adăugat cancelarul german.
În Germania există 11.973 de cazuri confirmate de coronavirus și s-au înregistrat până acum 28 de decese, conform celei mai noi date oferite de autorități.
România a confirmat până în acest moment 260 de cazuri de coronavirus. Din fericire, nu s-a înregistrat niciun deces la noi în ţară şi 19 persoane au fost declarate vindecate şi externate din spital.