Andreea Marin a ajuns din nou pe mâinile doctorilor, însă de această dată din cauza unor probleme la gleznă. Vizitele dese pe care acum vedeta trebuie să le facă la kinetoterapeut sunt cauzate de neîncălzirea corectă înaintea începerii antrenamentului. Astfel că, tendonul lui Ahile a cedat.
Despre problema ei a vorbit chiar vestita prezentatoare, pe o rețea de socializare. „Din seria „grabă strică treaba” sau „așa nu, nu faceți ca mine!”: în loc să îmi încep ziua la sală de sport, așa cum îmi place și e sănătos, o încep alături de doctor și kinetoterapeut, care au grijă să-mi „repare” glezna dureroasă, pentru că nu am avut răbdarea de a face incălzirea cum se cuvine și tendonul lui Ahile a cedat.
La început, am crezut că e o joacă, o durere care va trece până a două zi, apoi am fost nevoită să stau bandajată o zi la pat, am devenit „cățelusul șchiop”, abia puneam piciorul în pămant, nici gând să mai pot merge de o săptămană la sport, adio tocuri… uite-așa!
Am înlocuit incălzirea dinainte de antrenament și stretchingul atât de necesar după efort cu fizioterapia și repaosul. Eu sunt energia întruchipată și pedeapsă mai mare nu există decât să mă obligi să stau, dar o să-mi fie invătătură de minte, și vouă dacă sunteți grăbiti că și mine”, a scris Andreea Marin.
Mai mult, aceasta a învățat din greșeala sa și dorește ca pe viitor să nu mai facă astfel de erori minore, care să îi pună în pericol starea de sănătate. „Unde nu-i cap și e grabă, vai de picioare:) Câteva minute în plus înainte și după efort fac o mare diferență. Sunt însă pe drumul cel bun și abia aștept să mă întorc la mișcare, dar „împachetată” temeinic de acum înainte. Mea culpa! Și mulțumesc pentru grijă minunatei echipe”, a încheiat Andreea Marin.