Tragedia de la Colectiv a îndurerat o ţară întreagă. Bilanţul crunt al incendiului a ajuns la 53 de morţi, joi (12 noiembrie). Mai multe vedete au fost afectate de cumplitul accident şi şi-au exprimat tristeţea. Printre ele se numără şi îndrăgita prezentatoare Andreea Esca (43 de ani). Ştirista a scris despre cât de greu îi este să îşi revină din şoc, pe blogul ei personal.
„Seara, când pun capul pe pernă, mi-e cel mai greu. Numai atunci pot să plâng şi nici atunci prea mult. Pentru că mama m-a avertizat de acum peste 20 de ani că mi-am ales o profesie pe care trebuie să o fac perfect, zilnic, fără să se vadă nimic din problemele personale”, a scris Andreea Esca, pe blogul personal.
Prezentatoarea a fost foarte afectată, mai ales, de povestea femeii care are doi copii în stare gravă la spita, dar şi de „mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu şi care îi caută în continuare telefonul pentru a mai salva câteva poze cu copilul”.
„Mă gândesc la mama colegei mele Teo”
O altă victimă a tragediei de la Colectiv este jurnalista Teodora Maftei, editor la Pro TV, care a murit luni (9 octombrie), la o unitate sanitară din Israel.
„Seara, când pun capul pe pernă, mi-e cel mai greu. Numai atunci pot să plâng şi nici atunci prea mult. Pentru că mama m-a avertizat de acum peste 20 de ani că mi-am ales o profesie pe care trebuie să o fac perfect, zilnic, fără să se vadă nimic din problemele personale”, a scris Andreea Esca.
Prezentatoarea a fost foarte afectată, mai ales, de povestea femeii care are doi copii în stare gravă la spita, dar şi de „mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu şi care îi caută în continuare telefonul pentru a mai salva câteva poze cu copilul”.
„Mi-au secat sufletul poveştile femeii care are doi copii încă în stare gravă în spital şi care vorbea despre ei cu zâmbetul pe buze spunând lucruri minunate, mama care i-a găsit rucsacul fetei moarte în incendiu şi care îi caută în continuare telefonul pentru a mai salva câteva poze cu copilul care nu mai este, mama colegei mele Teo care, după câte a îndurat cu ea atâţia ani, acum trebuie să se despartă în urma unui accident stupid…
Doamne, acestea sunt momentele în care îi invidiez pe cei fără copii, deşi ştiu că nu e drept. Dar ei nu sunt în pericol să trăiască aşa ceva. Pentru că nu cred că poate exista durere mai mare decât să-ţi pierzi copilul. Iar ce s-a întâmplat acum a fost pentru mine încă o demonstraţie îngrozitoare a fragilităţii vieţii”, a mai spus ştirista.
De asemenea, Andreea Esca a scris din perspectiva unei mame: „Când copiii mei erau mici stăteam cu sufletul la gură până veneau din parc pentru că eram obsedată că vor cădea de pe tobogan sau că o să le vină leagănul în gură, apoi am trăit cu frica traversării străzii, apoi de fiecare dată când merg cu altcineva cu maşina, când merg singuri în avion, când merg singuri cu trenul. Acum mi-e frică de droguri. Dar vă spun sincer că nicio clipă nu m-am gândit că ar putea să nu mai vină de la o petrecere dintr-un club, pentru că ar putea să ia foc. Câte frici să îndure un părinte? Cât trebuie să fie de puternic sau cum să facă astfel încât să-şi lase copiii să trăiască fără să o ia razna”.
Sursă: www.click.ro