RCS&RDS, Lycamobile, Orange România, Vodafone România şi Telekom Romanian Mobile Communications vor avea prețuri mai mici din 2020. Anunțul a fost făcut de ANCOM

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
14/10/2019, 10:31
RCS&RDS, Lycamobile, Orange România, Vodafone România şi Telekom Romanian Mobile Communications vor avea prețuri mai mici din 2020. Anunțul a fost făcut de ANCOM
ANCOM vrea prețuri mai mici la apeluri *foto: wall-street.ro

ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) a propus reducerea cu 10% a tarifelor pentru convorbirile pe mobil, până la cel mult 0,76 eurocenți/minut, cu începere de la 1 ianuarie 2020. Noul tarif reprezintă o măsură tranzitorie până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european și care ar trebui să aibă loc până la finalul anului 2020.

ANCOM propune reducerea tarifului pentru convorbirile pe telefon

„ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic faţă de nivelul actual. Ne aşteptăm ca această reducere să se reflecte şi în tariful pe care îl plăteşte fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile”, a susţinut fostul premier Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, potrivit unui comunicat al Autorității.

Astfel, Lycamobile, Orange România, Vodafone România, RCS&RDS şi Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnaţi cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie, vor fi obligaţi să nu depăşească nivelul de 0,76 eurocenţi/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea. În prezent, tariful este de 0,84 eurocenţi/minut.

Președintele ANCOM, fostul premier Sorin Grindeanu, a anunțat că vor fi vrea prețuri mai mici la apeluri
Președintele ANCOM, fostul premier Sorin Grindeanu, a anunțat că vor fi vrea prețuri mai mici la apeluri *foto: hepta.ro

Tarifele vor fi unice la nivel european

Noul tarif maxim de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2020, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile, unic la nivel european.

Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene. Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile naţionale, pentru apelurile iniţiate din Spaţiul Economic European (SEE), dar şi pentru apelurile iniţiate din afara SEE, dacă acordurile internaţionale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×