ANAF este aproape să le dea o lovitură serioasă proprietarilor de apartamente înainte de Sărbători! Inspectorii încearcă să afle cine și-a închiriat locuinţa și nu a declarat acest lucru. Trebuie specificat că cine este prins făcând acest lucru riscă amenzi mari.
De altfel, ANAF a anunțat deja că va face verificări în toată țara ca să vadă dacă proprietarii apartamentelor închiriate plătesc taxe către stat. Vă readucem aminte că proprietarii de apartamente sau case supuse închirierii sunt obligaţi să declare la ANAF veniturile obţinute din chirii.
Mai mult de atât, aceștia sunt obligaţi ca în termen de 30 de zile de la semnarea unui contract de închiriere, să-l declare la ANAF. Din 2019, Fiscul a reintrodus oligativitatea declarării chiriilor, prin Declaraţia Unică.
Nu se termină aici pentru că cei care nu declară la Fisc veniturile obţinute din chirii şi sunt prinşi vor trebui să plătească impozitul şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate datorate, dobânzile şi penalităţile de nedeclarare, avertizează reprezentanţii ANAF.
Atenție! Toți cei aflați în culpă riscă acum amenzi sănătoase. Inspectorii ANAF spun că banii pe care îi vor plăti pot fi chiar mai mulți decât cei obținuți în urma chiriilor.