La 30 de ani de la trecerea la cele veşnice, Amza Pellea rămâne printre noi
Eroic în interpretarea Viteazului pe câmpul de luptă de la Călugăreni, sfios şi iertător în satul ocupat de nazişti în rolul lui Ipu din „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, hâtru şi şăgalnic în ipostaza de Nea Mărin, Amza Pellea este voievodul de drept al filmului românesc.
Actor, profesor şi mentor
Actor complet, de teatru şi de film, profesor la IATC, suporter celebru al Craiovei Maxima, poet, soţ şi tată, Amza Pellea este sărbătorit în aceste zile atât în Băileştiul natal, cât şi de foştii colegi, în Bănie şi în Capitală. La 30 de ani de la trecerea la cele veşnice (12 decembrie 1983), Amza Pellea rămâne printre noi nu doar graţie rolurilor interpretate pe scena „Naţionalului” din Craiova sau din Bucureşti, personajelor cărora le-a dat viaţă în peste 40 de filme sau spectacolelor de televiziune. „El trăieşte, este şi nu doar pare a fi în inimile celor care îl iubesc şi îl privesc în continuare drept un prieten şi un mentor”, cum ne spunea şi fostul său student, marele actor George Alexandru.
Fără îndoială, cel mai cunoscut rol interpretat de Amza Pellea este cel din filmul „Mihai Viteazul”. Problema alegerii actorului care urma să joace rolul personajului principal a fost foarte complicată. Pentru rolul Banului Craiovei, devenit ulterior Domn, iniţial, Sergiu Nicolaescu a făcut o listă cu 14-15 posibili interpreţi, dar şi actori străini precum Richard Burton. De altfel, după recomandările primite de la Orson Welles, cu care regizorul filmase în „Bătălia pentru Roma”, marele Richard Burton a cerut rolul principal. Însă Ceauşescu a respins varianta unui actor străin. Au început „negocierile”. Producătorii asociaţi americani l-au ales pe Sergiu Nicolaescu, iar filmările au început cu el în rolul principal. Apoi au venit de la partid indicaţii potrivit cărora Mircea Albulescu trebuia să-l întruchipeze pe voievod. Nicolaescu s-a opus categoric şi a ţipat la secretarul PCR care se „ocupa” de „caz”: „Eu sunt regizorul, eu hotărăsc! Din acest moment, Amza Pellea va fi Mihai Viteazul!”
Sergiu Nicolaescu: „El a contribuit decisiv la succesul filmului”
Cu celebrul Nea Mărin lucrurile stau altfel. Personajul îi aparţine în exclusivitate marelui actor şi poartă amprenta „oltenismului” pur, hâtru şi briliant. „Nea Mărin este un rol creat de Amza Pellea, un actor ce nu poate fi înlocuit. Amza era cu adevărat uluitor. Trecea cu uşurinţă de la personajele dramatice la personajele comice. Acesta era marele său talent. Vă spun sincer că el a contribuit decisiv la succesul filmului”, afirma în urmă cu ani Sergiu Nicolaescu. De altfel, pelicula „Nea Mărin Miliardar” a adus recordul de spectatori al vremii, ocupând primul loc în topul filmelor româneşti din toate timpurile, cu peste 14 milioane de români în cinematografe. Amza apare în dublu rol, reuşind o prestaţie de zile mari, care l-a transformat definitiv într-unul dintre cei mai iubiţi actori.
„Leana lu’ Zăpăcitu’ din capu’ statului”
Înainte de a cuceri marile ecrane, Nea Mărin avusese însă succes în programele tv. Scenetele compuse şi interpretate de Amza Pellea făceau deliciul audienţei, fie că erau concepute pentru „Albumele Duminicale”, fie pentru programele speciale de Revelion. Puţini ştiu însă că majoritatea năzdrăvăniilor lui Sucă, nepotul mai „nărod” al hâtrului Nea Mărin, fuseseră „comise” de actor însuşi, în copilăria trăită la Băileşti. În plus, o serie de personaje, Naşul Pantelică, Naşa Reta etc., erau reale. De multe ori nu exista un scenariu scris, iar alteori Amza modifica totul imediat, în faţa aparatului de filmat, fără să-i pese de cenzură. Cu siguranţă, cititorii mai vârstnici rememorează un celebru Revelion în care Amza Pellea a vârât o „şopârlă” care i-a făcut să îngheţe de frică pe grangurii Televiziunii comuniste. În loc să spună pe post, în direct, „Leana lu’ Zăpăcitu’ din capu’ satului”, Amza a înlocuit ultimul cuvânt, astfel că Leana (aluzie la Elena Ceauşescu) apărea taman în capul… „statului”.
Mergea la vânătoare cu Ion Besoiu
Amza Pellea se bucura de dragostea şi de prietenia multor celebrităţi. Spre exemplu, doamna Domnica Pellea povestea cum soţul său mergea deseori la vânătoare cu Ion „Jimmy” Besoiu. „Lui Amza îi plăcea să meargă la vânătoare de mistreţi sau chiar de urşi. Nu ucidea din plăcere, ci îi plăceau lupta, provocarea. La un moment dat, cineva a împuşcat o căprioară, iar din acea clipă n-a mai călcat la vânătoare. Mi-a spus că nu există ceva mai dureros, mai cumplit decât ochii unei căprioare aflate în agonie…” Acesta este Amza Pellea, Nea Mărin Viteazul al nostru, al tuturor românilor, dar mai ales domnitorul sufletelor oltenilor. Un copil mare, cu o tandreţe specifică regilor.
Pe Amza Pellea îl lega o prietenie curată de un alt corifeu, poetul Nichita Stănescu. Legenda spune că, spre finalul anului 1983, chiar înainte ca amândoi să plece la cele veşnice, Nichita şi Amza s-au întâlnit. Atunci, poetul i-ar fi spus actorului, cu un simţ premonitoriu teribil: „Bătrâne, ne vom revedea curând…” Apoi, Amza s-a stins la 12 decembrie, iar Nichita, o zi mai târziu, după o grea suferinţă. Astăzi, amândoi sunt îngropaţi la Cimitirul Bellu, la numai un metru distanţă…
• Filmările la „Nea Mărin Miliardar“ au durat 30 de zile, bugetul alocat a fost de 6 milioane de lei, o avere la ora aceea, iar comedia a fost urmărită de 14.644.084 de spectatori. Ulterior, filmul a fost difuzat şi în Bulgaria, RFG, RDG, Ungaria, Iugoslavia şi Franţa
Întâmplarea face că semnatarul acestui articol a avut onoarea s-o cunoască pe doamna Domnica Pellea, soţia artistului, la începutul anilor ’90. Aflasem că Amza Pellea fusese pasionat de poezie, publicase versuri şi încercam să înfiinţez o rubrică dedicată actorilor-poeţi. Ţineam neapărat ca primul episod să-i fie dedicat lui Amza Pellea, actorul meu de suflet… Am păşit timid în apartamentul larg al unui bloc vechi, de pe Strada Mântuleasa. Acolo m-au întâmpinat Oana şi Domnica Pellea. Cu sfială, m-am aşezat şi am gustat din cafeaua care poposise pe masă. Apoi au început discuţiile şi, inevitabil, am aflat ce-mi doream, despre pasiunea lui Amza (sau „Amzulică”, aşa cum îi spunea soţia) pentru literatură. „Soţul meu scria încă din tinereţe. Interesant este că, dacă priviţi poemele sale în original, nu ştergea niciodată niciun cuvânt. Scria direct, rapid, fără pauze. Avea o inspiraţie teribilă. Uneori, noaptea, se ridica brusc din pat şi se ducea la masa de scris”, povestea doamna Pellea.
Iată însă, dragi cititori, în exclusivitate, un poem care poartă semnătura celui mai iubit actor dintre poeţi şi celui mai mare poet dintre actori, alături de regretatul Emil Botta:
Sunt în lume ecouri
Ce se vor şi se cred prin repetare
Intrate-n veşnicia mare.
De exemplu, există un ecou de pădure
Care revine mai verde
Decât a pornit, mai umed de ploi.
Sunt şi ecouri pe ape
Ce se aud numai ele între ele
Departe şi mai departe
Topindu-se în şoapte
Fâlfâit de aripi, rătăcite în noapte
Dar care nu se mai întorc apoi
De unde au plecat
Acasă… la noi.
Este drept, mai este şi ecoul de munte
Ce se loveşte pieptos
De piatră, de steiul vârtos
Şi se întoarnă puhoi
Mai tare decât a purces de la oi.
Există totuşi pe lume un loc
Unde nu se poate naşte ecoul de loc
Nici verde, nici umed,
nici fraged, nici tare
Oricât s-ar strădui în repetare
Şi locul acela se cheamă Uitare.