Relaţia Lidiei Buble cu Răzvan Simion i-a stricat imaginea de fată cuminte, dar i-a crescut cota pe piaţa muzicală, solista adunând weekendul trecut nu mai puţin de patru concerte.
Lidia Buble e pe val! “A simţit şi a gândit la fel” cu Răzvan Simion, matinalul Antenei 1, care şi-a părăsit soţia, iar acum se văd şi rezultatele. E drept, şi-a cam stricat imaginea de fată cuminte, care până mai ieri se dădea virgină, dar ce mai contează?
Patru concerte dintr-un foc
CE DRAMĂ! CELEBRUL ACTOR ROM N ARE CANCER!
Artista profită din plin de pe urma scandalului în care a fost implicată, iar câştigurile din concerte sunt acum duble. Doar a devenit peste noapte mult mai cunoscută decât ar fi crezut probabil că va fi, iar organizatorii de evenimente nu au făcut abstracţie de acest lucru. Astfel că, doar weekendul trecut, artista a avut patru joburi, iar viitorul sună promiţător. În prezent, alături de Adrian Sînă, ea percepe un onorariu de 2.400 de euro pe concert şi, cu siguranţă, tariful ei va creşte direct proporţional cu notorietatea. Lidia a fost nominalizată la Media Music Awards şi a început şi o colaborare cu nimeni altul decât Dan Bălan, şi el un tânăr cu priză la fete, dar neînsurat! l
Sursă: www.libertatea.ro