Probleme mari de sănătate pentru marele actor, Alexandru Arsinel. După decesul partenerei sale, Stela Popescu acesta a ajuns de urgenţă la spital. Şeful Serviciului de Ambulanţa Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un echipaj l-a dus pe Arşinel la Spitalul Universitare, actorul acuzând o durere toracică.
„L-am avut pe Alexandru Arşinel cu o durere toracică nespecifică. Acuza ameţeli şi era uşor tahicardiac. L-am transportat în condiţii de siguranţă la Spitalul Universitar„, a declarat Alis Grasu. Actorul Alexandru Arşinel este la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Bucureşti. Momentan nu au fost furnizate alte informaţii referitoare la starea de sănătate a actorului, acesta nedorind ca datele să fie făcute publice.
Recent, partenera de scenă a artistului, Stela Popescu, a murit. La câteva zile distanţă, o altă actriţă apropiată lui Alexandru Arşinel, Cristina Stamate, a decedat, dar actoul nu se află la primele sale probleme medicale. În urmă cu un an actroul a trecut cu bine peste un transplant de rinichi.
Ulterior Alexandru Arşinel a suferit a cincea operaţie la coloană, asta întrucât actorul abia se mai putea mişca şi risca, potrivit propriilor mărturisiri, să ajungă chiar şi într-un scaun cu rotile. Motiv pentru care, acesta a fost nevoit să renunţe să mai facă deplasarea cu echipa teatrului Constantin Tănase la turneul pe care îl întreprinde în această perioadă, în Spania, pentru românii din Diaspora, acolo unde şi-ar fi dorit foarte mult să fie prezent.