Un sistem de alertare locală, prin SMS pe telefonul mobil, atunci când un copil este dat dispărut de autorități, ar putea fi implementat şi în România. Sistemul numit „Alertă Copil” ar urma să transmită către populaţia din anumite zone geografice un mesaj care va oferi informații despre minorul dispărut. Acesta va fi operat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă al MAI, iar posturile de radio și de televiziune vor fi obligate să difuzeze mesajele.
Propunerea legislativă care vizează instituirea sistemului „Alertă Copil” a fost depusă la începutul lui septembrie 2019 la Parlament şi a trecut pe 11 februarie tacit de Camera Deputaților și se duce acum la Senat.
„Mesajele Alertă copil vor fie difuzate prin SMS utilizatorilor de telefonie mobilă din zonele indicate de Poliţie ca fiind relevante pentru aria de căutare. Mesajele conţin informaţiile pe care Poliţia le consideră esenţiale pentru identificarea minorului dispărut. Mesajele sunt de interes public şi gratuite. (…) MAI are obligaţia de a publica cel puţin o dată la 12 ore o actualizare privind statusul cazurilor raportate prin Sistemul Alertă Copil. Furnizorii reţelelor publice mobile de comunicaţii electronice nu percep tarife sau alte sume de bani pentru transmiterea mesajelor Alertă Copil”, se arată în proiectul de lege iniţiat de deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Mass-media va fi obligată prin lege să primească alertele privind disparițiile de copii în România, site-urile de știri având obligaţia să le distribuie.
„Posturile de radio şi televiziune urmează să preia mesajele Alerta Copil în baza unui sistem reglementat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ascultarea punctului de vedere al acestora, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Site-urile ştiri cu flux continuu de informaţii vor primi din partea Poliţiei o înştiinţare specială, de tip Alerta Copil, fiind rugate să distribuie informaţia în regim breaking news„, se mai prevede în proiect.
Deputatul PNL a explicat că astfel copiii daţi dispăruţi pot fi găsiţi mult mai uşor.
„Un sistem similar este deja funcţional în Statele Unite ale Americii. Sistemul Alertă Copii se întemeiază pe solidaritate şi înţelepciunea publicului. Tentative de instituire a unor sisteme similare au mai existat în România în ultimii ani. Totuşi, ele au constituit un eşec, desfăşurând-se sub forma unor programe şi proiecte pilot, dar nu într-un cadru legal dedicat„, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Ovidiu Raeţchi susţine că s-a încercat implementarea unor sisteme similare prin programe și proiecte-pilot, dar că acestea nu au putut fi funcţionale și au fost abandonate de autorităţi. Contextul în care a fost depusă această propunere legislativă a fost cel al cazului Caracal, iar acest lucru părea că i-ar fi întărit șansele de adoptare chiar în ultima sesiune legislativă.
Actualul proiect de lege trebuie dezbătut și supus la vot în Senat, aprobat prin decret de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare.