Atac armat în Germania acolo unde cel puțin 8 persoane au fost ucise în urma a două incidente petrecute la Hanau, în apropiere de Frankfurt.
Ulterior, suspectul principal și încă o persoană au fost găsiți morți, ceea ce ridică bilanțul violențelor la 10 decese. Presupusul atacator se afla la domiciliul său.
De altfel, chiar poliția din Hanau a anunțat pe o rețea de socializare că anchetatorii l-au găsit pe acesta mort în locuința sa din Hanau. Alături de el, oamenii legii au mai descoperit şi un alt cadavru, despre care deocamdată nu au fost furnizate alte informații.
Autoritățile nu au dat niciun detaliu despre suspect și au declarat doar că „în prezent, nu există indicii privind alte persoane implicate”.
Trebuie specificat că în mesajul postat de autoritățile germane nu se menționează nimic despre identitatea sau naționalitatea victimelor. Mai mult de atât, aceştia n-au spus nimic nici despre un eventual motiv al atacului.
Inițial, presa din Germania a scris că autorii atacurilor sunt încă în libertate și au fugit la bordul unui vehicul de culoare închisă. Unități speciale ale poliției au pornit în căutarea lor.
Un detaliu important al viitoarei anchete este legat de faptul că incidentele s-au petrecut în două localuri cu specific oriental. Primul atac armat s-a petrecut la ora locală 22:00 (23:00, ora României), într-un bar din centrul orașului.
Nu mai puțin de trei persoane și-au pierdut viața după ce indivizii au deschis focul. Al doilea atac a avut loc în cartierul Kesselstadt, într-un alt local. Aici, alți cinci oameni au fost uciși
De remarcat că Hanau, orașul în care s-au petrecut aceste atacuri, face parte din landul Hessa și se află la circa 25 de kilometri de Frankfurt. Aproximativ 100.000 de oameni trăiesc aici.