Hillary Clinton a ajuns la numărul suficient de delegaţi pentru a obţine învestitura democrată prezidenţială, devenind astfel prima femeie care reprezintă un mare partid în cursa alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, anunţă presa americană.
Hillary Clinton, fost secretar de stat, a ajuns la cei 2.383 de delegaţi necesari pentru a deveni nominalizarea democrată prezumtivă după o victorie decisivă weekendul trecut în Puerto Rico şi o explozie de sprijin în ultimul moment de super-delegaţi.
Soţia lui Bill Clinton a obţinut 1.812 delegaţi în alegerile primare şi caucus-uri (adunare de electori n.r.). Ea are de asemenea sprijinul a 571 de super-delegaţi, potrivit numărătorii Associated Press.
Partidul Democrat îşi ţine convenţia la Philadelphia în iulie pentru a face nominalizarea oficială pentru alegerile din 8 noiembrie contra prezumtivului candidat republican Donald Trump.
Totuşi, senatorul Bernie Sanders a declarat că Hillary Clinton nu îşi poate aroga învestitura democrată înaintea convenţiei partidului după ce fostul secretar de stat şi fostă primă-doamnă a fost anunţată câştigătoare de agenţia AP şi unele canale americane a unui număr suficient de delegaţi pentru a obţine nominalizarea în cursa alegerilor prezidenţiale din Statele Unite. Senatorul de Vermont a denunţat imediat graba mass-media şi faptul că este greşit să numere voturile super-delegaţilor, explicând că rivala sa nu poate revendica victoria înainte de convenţia de învestitură de la Philadelphia la sfârşitul lunii iulie.
Hillary nu s-a grăbit însă să sărbătorească victoria după calculele presei. „Le mulţumesc tuturor celor care au muncit din greu pentru a ajunge aici. Dar primarele nu s-au terminat. Mâine, milioane de oameni din şase state merg la urne şi vom munci pentru fiecare vot în parte. Hai să câştigăm alegerile astea şi apoi să mergem împreună către cele generale„, a scris Hillary Clinton pe Facebook.
sursa: romaniatv.net