În urma afirmațiilor făcute de Cristian Tudor Popescu în emisiunea sa de la Digi 24, fostul premier al României, Adrian Năstase, a solicitat postului de știri să publice un drept la replică scris pe blogul său personal, amenințând în caz contrar că se va adresa instanței de judecată. Așa se face că ediția de vineri, 21 februarie a producției care îl are ca invitat permanent pe reputatul jurnalist s-a încheiat cu textul transmis de fostul premier prin intermediul blogului personal.
Făcând referire la celebrul episod din toamna lui 2012, când Năstase a încercat să se sinucidă în urma condamnării definitive la doi ani de închisoare cu executare, CTP a catalogat momentul drept o „mascaradă”, precizând, totodată, că fostul social-democrat a ajuns de urgență la spital deși nu suferea de altceva decât de „rău de pârnaie in formă agravată”.
„După aceea, a fost purtat cu un fular Burberry la gât – ca să acopere rănile groaznice produse de glonț – la Spitalul Floreasca, la dl. Beuran, care a fost în clipe grele alături de el. Ce avea dl. Năstase? Avea fix o zgârietură de pițigoi, aici, pe undeva (n.r.arată zona laterală a gâtului).
Asta era tot ce avea și probabil că în situația asta, dl. Beuran, în clipe grele, l-a gâdilat sub bărbie, sub gușuliță, pe dl. Năstase, că altceva ce să-i facă?”, și-a continuat Cristian Tudor Popescu tirul ironiilor din emisiunea sa de vineri, 14 februarie.
„Recent, am vizionat înregistrarea emisiunii ”Cap limpede”, din data de 14 februarie 2020. În acea emisiune, jurnalistul CT Popescu a prezentat, cu rea credință, circumstanțele în care a avut loc tentativa mea de suicid, din 20 iunie 2012. În esență, a a afirmat că mi-as fi ”băgat unghia in gât ca pitigoiul” in acea ”mascaradă de sinucidere”, că dl. Beuran ”m-ar fi gâdilat sub gusulită”, că as fi stat internat ”neavând nimic” ”decât rău de pârnaie in formă agravată” . Și a continuat, timp de mai multe minute, aceste minciuni, calomnii și insulte.
Nu mă aștept ca C.T. Popescu să fi înțeles motivația gestului meu din acea zi și acest lucru nici nu are importanță pentru mine. El a prezentat însă, cu rea credință, acele circumstanțe, afectându-mi, în acest fel, dreptul la propria imagine, onoarea și reputația. Vă solicit, de aceea, ca, în conformitate cu regulile CNA, să fie prezentat public, integral, acest punct de vedere, în proxima emisiune ”Cap limpede” a lui C.T. Popescu, pe aceeași durată de timp, adăugându-se, la aceste rânduri, citatele relevante din Ordonanța procurorului șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, Valentin Horia Șelaru, din 24 august 2012, din Dosarul 560/P/2012:
…„11.5. Din probele administrate în cauză a rezultat că, ajunși în încăperea apartamentului nr.l de la parterul imobilului, condamnatul NĂSTASE ADRIAN și-a luat mai multe cărți din bibliotecă, pe care le-a așezat pe masă, apoi s-a așezat în fotoliu și l-a invitat pe comisarul șef de poliței COSTEA NICOLAE să se așeze pe fotoliul alăturat, după care, de lângă corp, cu mâna stângă a scos un revolver pe care l-a îndreptat spre cap pentru a se sinucide.
Instantaneu acest gest a fost urmat de intervenția ofițerului de poliție COSTEA NICOLAE, care s-a repezit spre mâna cu care condamnatul ținea arma pentru a-l dezarma. Condamnatul s-a opus și s-a luptat să păstreze arma în mână și să o îndrepte spre cap, iar în confruntarea desfășurată, cei doi s-au ridicat în picioare, s-au deplasat haotic prin încăpere, polițistul reușind să-și introducă degetele de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului și butoiul revolverului, pentru a împiedica declanșarea focului.
În acest context, într-un moment imediat ulterior s-a declanșat un foc de armă, intervenția ofițerului de poliție COSTEA NICOLAE pentru dezarmarea lui NASTASE ADRIAN a continuat și astfel a reușit să-i smulgă arma din mână, să o arunce în încăpere, să-l imobilizeze la pământ și să-i pună cătușele.”.
„Astfel, faptul că ofițerul de poliție COSTEA NICOLAE a blocat demersul condamnatului de a se împușca în cap prin introducerea degetelor de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului, și butoiul revolverului rezultă din expertiza medico legală traumatologică, care a confirmat leziunile la degetele de la mâna dreaptă a ofițerului de poliție.”
… „111.2. Cele descrise sunt dovedite, relevante fiind precizările din declarația martorului COSTEA NICOLAE care a arătat că: „…După ce s-a așezat pe fotoliu, m-a invitat și pe mine să iau loc pe fotoliul alăturat. În acel moment, a afirmat „îmi cer scuze că vei fi implicat într-un eveniment deosebit”. Auzind această afirmație, m-am alarmat și mă gândeam ce dorea să spună, ori ce dorea să facă, deoarece nu observasem să aibă nimic asupra sa, în afară de cărțile pe care le luase din bibliotecă.
În momentele imediat următoare, l-am observat cum duce mâna spre stânga corpului, spre șezutul fotoliului pe care stătea. Când i-a revenit mâna, am văzut în mâna acestuia un revolver. Realizând ceea ce dorește să facă, m-am repezit asupra mâinii în care ținea arma pentru a-l dezarma. În momentele imediat următoare, între mine și Adrian Năstase a avut loc o confruntare fizică, în sensul că eu încercam să-i iau arma din mână, iar el încerca să-și îndrepte arma spre cap.
De aceea ne-am ridicat în picioare și ne-am deplasat prin încăpere, eu reușind să introduc degetele de la mâna dreaptă (arătător și mijlociu) în spațiul dintre percutorul cocoșului și butoiul revolverului pentru a împiedica declanșarea focului. Arăt că nu a avut loc o luptă, întreg efortul fizic, atât al meu cât și al lui Adrian Năstase, fiind canalizat spre intenția fiecăruia: eu de dezarmare, iar el de îndreptare a armei spre propriul cap, întreg comportamentul acestuia relevând că dorea să se sinucidă.
La un moment dat, în eforturile mele de a-l dezarma, s-a declanșat un foc de armă, după care la scurt timp am reușit să-i smulg arma din mână și să o arunc în încăpere, unde de altfel a și fost descoperită de echipa de cercetare.
După ce l-am dezarmat, deoarece se zbătea, l-am imobilizat la pământ și apoi i-am aplicat cătușele, observând că în partea superioară dreaptă a cămășii cu care era îmbrăcat sunt pete pe care le-am apreciat a fi de sânge, realizând astfel că Adrian Năstase a reușit să se împuște.”…
… „Pe de altă parte, sub acest aspect, examenul psihiatric efectuat la data de 21.06.2012 este relevant și a evidențiat că: „… secundar unui factor de stres major NĂSTASE ADRIAN are o tentativă de suicid a fost atent plănuită cu aspect altruist, considerând că își salvează familia și imaginea publică de la viitoare presiuni mediatice și juridice și apreciind ca fiind onorabil gestul său (altruist), fără regret față de tentativa de suicid atent plănuită.
A negat intențiile autolitice de la momentul examinării , susținând că ar fi penibil să repete gestul, fără ideație de intensitate delirantă evidentă sau tulburări calitative de percepție la data examinării, orientat temporo-spațial auto și allopsihic. La data de 22.06.2012 consultul psihiatric a relevat că pacientul este aparent fără manifestări psihopatologice care să indice o suferință psihiatrică.” …
… „IV. 1 . La Spitalul Clinic de Urgență București, unitatea de primiri urgențe a evaluat pacientul care era conștient, cooperant, prezenta patru plăgi prin împușcare penetrante, deltoidian drept subclavicular drept și în regiunea cervicală anterolaterală care era și deformată”….
Nu-mi face plăcere să-mi reamintesc aceste lucruri dar nici nu voi permite ca un gest de revoltă al meu, motivat sau nu, justificat sau nu, să rămână în amintirea familiei sau a prietenilor mei ca un gest dezonorant, de lașitate. De aceea, dacă acest drept la replică nu va fi prezentat în totalitate, în proxima emisiune a lui C.T. Popescu, voi acționa în justiție, în solidar, postul și pe autorul emisiunii”, este dreptul la replică publicat de Adrian Năstase pe blogul personal, ca urmare a afirmațiilor făcute de Cristian Tudor Popescu în cadrul emisiunii Cap Limpede de la Digi 24.