Actrițele din serialul Las Fierbinți vor să plece în vacanță împreună. Ce destinație au ales

Alexa Serdan   
în Stiri mondene
15/10/2019, 13:59
Actrițele din serialul Las Fierbinți vor să plece în vacanță împreună. Ce destinație au ales
Actrițele din serialul „Las Fierbinți” se gândesc să meargă împreună în vacanță și să joace pe aceeași scenă de teatru. Sursa foto: protv.ro

Mirela Oprișor, Anca Dumitra și Ecaterina Ladin sau pe numele personajelor pe care le joacă în serialul „Las Fierbinți” Aspirina, Geanina și Dalida au fost invitate în platoul de la „Vorbește lumea” unde au vorbit despre filmări, prietenie și viitoare proiecte. Îndrăgitele actrițe au mărturisit că și-ar dori să petreacă o vacanță împreună, dar până la ora actuală nu au reușit să facă acest lucru.

Actrițele din Las Fierbinți vor să joace pe aceeași scenă de teatru și să meargă împreună în vacanță

Cele trei actrițe care joacă în îndrăgitul serial „Las Fierbinți” difuzat la Pro TV apar destul de rar împreună la același eveniment. Dacă ultima dată Mirela Oprișor, Anca Dumitra și Ecaterina Ladin au mers împreună la Gala Unica de anul trecut, iată că astăzi au fost invitate în aceeași emisiune. Cele trei actrițe atât de îndrăgite de telespectatori au mărturisit că nu și-au făcut nicio vacanță împreună, dar și-au propus asta. De asemenea, actrițele au o dorință comună, să joace pe aceeași scenă de teatru.

„Ne respectăm foarte mult și de aceea ne înțelegem atât de bine. Am vrut să facem o vacanță împreună, scurtă de trei zile, dar nu am reușit. La iarnă vrem să plecăm toate trei într-o vacanță așa soft”, a spus Mirela Oprișor. Totodată, actrița care joacă rolul Aspirinei din serialul de la Pro TV spune că și-ar dori să joace într-o piesă de teatru alături de colegele sale. „Avem o dorință foarte mare, să facem un proiect în teatru împreună. Și sperăm ca anul viitor să facem și acest proiect. Vrem să jucăm toate trei pe aceeași scenă”, a completat Mirela.

Ce proiecte au cele 3 actrițe din serial
Mirela Oprișor, Anca Dumitra și Ecaterina Ladin au o dorință comună: să joace pe aceeași scenă de teatru. Sursa foto: unica.ro

Ce proiecte au cele trei actrițe din serialul „Las Fierbinți”

Actrița care joacă rolul Aspirinei în serialul „Las Fierbinți” a vorbit despre proiectele pe care le desfășoară în acest moment și a povestit puțin despre piesele în care joacă. „Eu plec la Iași cu Pânza de păianjen unde joc alături de Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Diana Roman și Marius Manole. Mai plecăm pe 2 noiembrie la Koel, apoi la Londra. Am turnee și în țară, spectacole la București”, a spus actrița.

Actorii tocmai au încheiat filmările pentru sezonul cu numărul 16, iar de ieri, 14 octombrie, au început filmările pentru sezonul următor. Cele trei actrițe din Las Fierbinți nu exclud varianta ca serialul să ajungă la sezonul cu numărul 20. „Deja nu ne mai deranjează să ne strige oamenii pe stradă pe numele personajelor. Oricum ni s-ar adresa, important este că sunt politicoși. Ne spun că le aducem bucurie, numărul telespectatorilor crește și suntem foarte fericiți. Facem cu bucurie ceea ce facem și sperăm să fim în călătoria asta și mai departe”, a spus Anca Dumitra.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×