Accident în Bihor: 3 tineri au murit corbonizați în interiorul mașinii
Un accident grav s-a petrecut la Bihor! În urma lui, trei tineri au murit carbonizați în interiorul mașinii. Incidentul fatidic s-a petrecut sâmbătă spre duminică, 20 spre 21 octombrie, pe DN 1, aproape de localitatea Gheghie. Conform informațiilor date de autorități, automobilul condus de unul dintre tineri a lovit un TIR, moment care le-a adus sfârșitul. În urma impactului cu mașina de mare tonaj, autovehiculul în care se aflau tinerii a luat foc îndată. Conform Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor a declarat duminică, 21 octombrie, că accidentul s-a produs după ce șoferul automobilului a intrat pe contrasens.
Din spusele reprezentantului poliției, la volanul mașinii se afla o persoană în vârstă de 20 de ani, care se deplasa spre Cluj-Oradea. De asemenea, a adăugat că vina îi aparține soferului mașinii, dat fiind că incidentul s-a petrecut după ce acesta nu a adaptat viteza potrivită într-o curbă. Totodată, după ce acest lucru s-a produs, mașina a intrat pe sensul opus de mers, moment în care a intrat frontal într-un TIR. Mașina de mare tonaj era condusă de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, originar din localitatea Mădulari, Vâlcea.
”Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Vadu Crişului, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Cluj-Oradea, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare la condiţiile de drum, astfel, pe un carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune frontal cu un autotractor cu semiremorcă, condus de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Mădulari, judeţul Vâlcea”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Dinu, conform sursei citate mai sus. Însă, nu doar mașina tinerilor a luat foc, ci și semiremorca autovehiculului de mare tonaj. În urma coliziunii, din nefericire, tinerii au fost carbonizați.