Un grav accident rutier în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane s-a produs sâmbătă în localitatea Polovragi din județul Gorj. Din primele informații, ar fi vorba despre 6 victime, dintre care una încarcerată. La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor medicale.
La locul accidentului au fost trimise o mașină de stingere, 2 autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și trei ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță.
De pe imaginile surprinse la fața locului reiese că șoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, posibil din cauza poleiului și a neadaptării vitezei la condițiile de drum. Microbuzul pe care îl conducea a derapat și s-a lovit de stâlpul de beton care marchează intrarea în județul Gorj. Circulația pe drumul public a fost oprită pentru ca echipajele de intervenție să poată acționa. Victimele au primit îngrijiri medicale, iar polițiștii anchetează cazul pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Dintre cele șase victime, două sunt rănite grav, anunță ISU Gorj. Ulterior evaluării de la fața locului, toate persoanele au fost transportate la spitalul din Târgu Jiu pentru investigații suplimentare.