Accident aviatic la Tuzla! Un avion s-a prăbușit! O persoană a decedat

Claudiu Surmei   
in Stiri de ultima ora
21/02/2019, 17:01
Accident aviatic la Tuzla! Un avion s-a prăbușit! O persoană a decedat GALERIE FOTO
Un avion s-a prăbușit în apropierea aerodromului Tuzla. Imagini ISU Constanța

Accident aviatic la Tuzla! Un avion utilitar s-a prăbușit în județul Constanța, joi după-amiază, în apropiere de localitatea Tuzla. Potrivit primelor informații, la bordul aeronavei de mici dimensiuni se aflau două persoane, iar salvatorii sosiți la fața locului au reușit să le scoată dintre fiarele contorsionate. Din nefericire, una dintre victime a fost declarată decedată.

UPDATE: Persoana care se afla inconștientă în aparatul de zbor a fost extrasă de echipele speciale, însă nu a mai putut fi salvată. Nu se știe dacă decedatul este pilotul sau copilotul.

Aţi accesat FANATIK.RO, secțiunea BREAKING NEWS. Vezi ȘTIREA MOMENTULUI! Fără MINCIUNI!

„În jurul orei 16.00, în zona aerodromului Tuzla, o aeronavă de mici dimensiuni a aterizat forțat. Din primele informații, în aparatul de zbor se aflau două persoane, ambele încarcerate. Au fost alertate la fața locului o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD”, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Un avion s-a prăbușit în apropierea aerodromului Tuzla

În avion se aflau două persoane, iar salvatorii sosiți la locul accidentului aviatic au reușit mai întâi să extragă doar una dintre ele, care se afla în stare de conștiență și era cooperantă. Cealaltă victimă a rămas încarcerată, iar echipajele medicale și cele de descarcrare au reușit ulterior să o scoată afară.

Accidentul aviatic s-a produs în apropiere de aerodromul Tuzla
Accidentul aviatic s-a produs în apropiere de aerodromul Tuzla

„Pompierii au reusit descarcerarea și extragerea celei de-a doua victime din avion. Persoana este inconștientă, în stare gravă. Se execută manevre de resuscitare la fața locului”, a transmis IGSU. Din nefericire, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, iar victima a fost declarată decedată.

Este vorba despre o aeronavă DA 42 de mici dimensiuni, care urma să aterizeze pe aerodromul din Tuzla.

Aţi accesat FANATIK.RO, secțiunea BREAKING NEWS. Vezi ȘTIREA MOMENTULUI! Fără MINCIUNI!
Închide ×