Cântărețul de muzică populară Daniel Rosalim, care s-a remarcat la Junii Sibiului, a murit. Vestea a căzut ca un fulger pentru scena populară românească, iar fanii sunt în doliu.
Artistul suferea de o formă severă de cancer și era internat de mai multă vreme la Institutul Oncologic din Cluj. Din păcate, lupta sa cu boala nu a fost câștigată, iar acum sute de mii de români îl plâng pe artistul care a plecat dintre noi la numai 40 de ani.
Artistul Daniel Rosalim a debutat în cadrul concursului ”Moștenitorii”, în cadrul ”Tezaur Folcloric”, la Televiziunea Română. Ultima sa apariție pe o scenă din România a fost la Festivalul ”Lucreția Ciobanu”, în Sibiu. De atunci, se pare că boala l-a ținut departe de public și a petrecut mai multă vreme în spitalul oncologic din Cluj, acolo unde a și murit.
Boala nemiloasă l-a răpit pe Daniel Rosalim la doar 40 de ani. Vestea trecerii lui în neființă a fost primită cu mare durere de către colegii de breaslă.
Născut pe 29 ianuarie 1978, în Șura Mare, județul Sibiu, artistul a debutat pe scena concursului organizat de Televiziunea Română ”Moștenitorii”. Această producție făcea parte din ”Tezaur Folcloric” și i-a deschis drumurile pentru totdeauna, după cum chiar artistul a mărturisit mai târziu.
Marea pasiune a artistului, pe lângă muzică, era horticultura. El spunea de multe ori că, dacă nu ar fi cântat, sigur s-ar fi făcut horticultor. El a ajuns însă în corul ”Călușerul” de la Orlat, apoi în Ansamblul ”Jidvei de România”, iar de aici până la ”Tezaur Folcloric” nu a mai fost decât un pas. Adevăratul succes l-a cunoscut însă la ”Junii Sibiului”, iar de atunci nu a mai putut fi scos din inima publicului.
Dumnezeu să-l ierte!