La 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985.
Pentru marcarea acestei zile, instituţiile UE cu sediul la Bruxelles şi Strasbourg îşi deschid porţile pentru public la începutul lunii mai. De asemenea, birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume organizează diverse activităţi, cetăţenii fiind invitaţi să participe la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, pentru a sărbători Ziua Europei şi pentru a afla mai multe despre UE, potrivit europa.eu.
Evenimente ce vor marca Ziua Europei în România, organizate atât la Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării
Şi în acest an, reprezentanţa Comisiei Europene în România, alături de 11 ambasade şi institute culturale reprezentând state membre ale Uniunii Europene, invită publicul larg să sărbătorească Ziua Europei în cele mai importante staţii de metrou din Bucureşti. În cadrul evenimentului ”Metro Europe”, 11 staţii de metrou vor fi amenajate şi semnalizate cu însemne ale statelor membre UE, fiind organizate expoziţii, oferirea de materiale informative privind cultura şi tradiţiile unor ţări europene, recitaluri muzicale, proiecţii de videoclipuri, spectacole de stradă, tombole etc.
Unul dintre cei mai titraţi violonişti ai Republicii Moldova, Ilian Gârneţ alături de dirijorul clujean Vlad Agachi şi Young Famous Orchestra, va susţine la Cluj, sub numele ”Eu sunt Europa”, un concert de excepţie.
Un alt eveniment, cu titlul ”ÎmprEUnă în EuROpa — Unitatea şi diversitatea stilului de viaţă european” organizat de Centrul Europe Direct Bucureşti şi Institutul European din România (IER), se va desfăşura în aer liber, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Evenimentul, în care sunt implicaţi elevi şi profesori de la licee reprezentative pentru câteva state membre UE, propune un mozaic european de tradiţii culturale specifice: muzică tradiţională şi dansuri folclorice, degustare de produse culinare, quiz-uri pe subiecte europene, harta interactivă a UE, face painting cu steagurile ţărilor europene, flash mob şi un puzzle european. Totodată, vor fi organizate şi standuri cu materiale informative despre UE, beneficiile UE pentru cetăţeni şi avantajele studiilor europene.
sursa: realitatea.net