42 de ani de la cutremurul din 1977. Cele mai terifiante mărturii ale supraviețuitorilor
Cutremurul din seara zilei de 4 martie 1977 a lăsat răni adânci nu numai în trupurile nefericiților prinși sub dărâmături, dar și în sufletele tuturor, în memoria tuturor. Amintirile supraviețuitorilor sunt terifiante. Parcă ar fi dintr-un film catastrofic, dar ele vin, din păcate, dintr-o realitate de coșmar. Care, din păcate, se poate repeta…
Datele „tehnice”, seci și reci în absurdul lor, sunt arhicunoscute. 4 martie 1977, era într-o vineri, seara. TVR difuza un film bulgăresc, „Dulce și amar”. La ora 21:22:22 un huruit sinistru s-a înălțat din străfundurile plăcilor tectonice pe care, vrem, nu vrem, trebuie să trăim, și s-a transformat într-un dans bezmetic al pământului. Urgia a durat 56 de secunde, a ucis 1.578 de oameni, a schilodit alți 11.323, a șubrezit grav 35.169 de locuințe. Deși nu a fost cel mai puternic înregistrat în România, a fost cel mai devastator.
Bucureștiul a fost cel mai afectat oraș, fiind, evident, cea mai mare localitate lovită de unda seismică: s-au prăbușit 33 de blocuri mari și 117 case, au murit 1.391 de oameni și a ajuns în spitale 7.596 de răniți. Marele seism din 4 martie 1977 a „mușcat” adânc din Capitală și din locuitorii ei.
Amintirile supraviețuitorilor șochează și azi, vor șoca în continuare generații întregi care au avut norocul să nu trăiască acele clipe cumplite. Nu au nevoie de niciun comentariu, citește-le și roagă-te pentru sufletele plecate brusc la cer în 56 de secunde din seara de uitat, dar de neuitat a zilei negre de 4 martie 1977.
Bogdan Neacșu avea 21 de ani și era elev la la Şcoala Militară de Ofițeri Băneasa. Începând din 5 martie, cu toată compania sa, a ajutat la salvarea supraviețuitorilor din centru Bucureștiului, la Scala, la Casata, la blocul Wilson și au asigurat, totodată, paza împotriva hoților: „Era o grămadă uriașă de ziduri prăbușite, moloz, fiare contorsionate, din care mai vedeai ieșind o mână, un picior… La Scala era prinsă o fată de vreo 18 ani sub un zid şi medicii nu aveau voie să intre la ea, pentru că se putea dărâma tot blocul, iar medicii erau foarte de preţ atunci. Un coleg al meu, caporal, s-a oferit să intre să-i taie fetei piciorul prins sub o placă de beton pentru că altfel nu putea fi scoasă de acolo. I-a tăiat piciorul cu nişte scule destul de rudimentare, iar seara a fost făcut sergent”.
Georgeta Dumitru avea 29 de ani în 1977 și locuia pe Strada Lutherană 8, etajul 2. Chiar în spatele blocului Nestor, care s-a făcut una cu pământul: „Eram acasă, coboram de la o prietenă care stătea pe altă scară să ma duc acasă. În clipa aia, am văzut un cer roșu, un vuiet puternic, atât am mai apucat, să ridic ochii și să văd cum curge blocul, fațada… Atunci nu înțelegeam nimic și am leșinat. A venit un, m-a trezit, mi-a spus să fiu tare, am început să țip «Mama! Mama!». Mama era în casă cu mătușa mea, vărul meu a reușit să coboare și a spus: n-ai unde să te duci sus, că nu mai există nimic”.
Rudele Georgetei au scăpat ca prin minune, dar cea văzut atunci o va marca toată viața: „Am mers pe Calea Victoriei și am văzut oameni morți atârnând în rupturile blocurilor, oameni morți în cadă, căzuseră cu căzile de baie, ceva cumplit, mormane de moloz, praf. A fost cumplit, nu vă puteţi imagina. Mi-am imaginat eu că așa trebuie să fie după bombardament”.
Cascadorul Mircea Pascu l-a găsit pe marele actor Toma Caragiu sub dărâmăturile blocului „Continental” în a patra zi după cutremur: „L-am găsit pe Toma Caragiu pe scara scării, strivit sub o grindă. Părul lui era alb… Albise complet, probabil brusc, din cauza șocului când s-a prăbușit scara peste el. L-am cunoscut după ochelari, care, culmea, erau intacți… Dacă rămânea în casă nu murea, blocul s-a prăbușit până în pragul apartamentului său”. Amintirile sale impresionează și acum… și vor impresiona cât va fi omenirea pe Pământ…
Plutonierul major Cornel Dinu (simplă coincidență de nume cu „Procurorul” de la Dinamo) era de gardă la ambasada Cehoslovaciei, vizavi de blocul lui Toma Caragiu: „Am văzut cum blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, parcă la relanti, ca în filme, începând de sus, etaj cu etaj. Partea cu apartamentul lui Toma Caragiu, care era la etajul 2, a rămas intactă, restul s-a făcut praf până la ușa lui”. Vezi în continuare amintiri terifiante din seara cumplită de 4 martie 1977. Atenție: sunt imagini care te-ar putea afecta emoțional!
„La Continental, din ordinul «tovarăşei», s-a trecut la nivelat la cota terenului. Indiferent că mai era cineva sau nu sub dărâmături. Şi a venit amărâta de mamă a lui Crainic (n.a. – Sorin Crainic, găsit în viață după 10 zile de la cutremur) atunci şi a implorat-o pe Elena Ceaușescu, «Vă rog, că eu simt că copilul meu trăieşte». A căzut în genunchi în faţa ei. El, Ceaușescu, a luat atunci o decizie înţeleaptă să aprobe să caute în continuare, că apoi l-au şi găsit pe Crainic”, își amintește generalul în retragere Eugen Epure, colonel şi şef de stat major al Marii Unităţi de Pompieri din Capitală la 4 martie 1977
„Dar au rămas cadavre sub dărâmăturile nivelate, au rămas poate şi supravieţuitori, pentru că foarte multe persoane şi-au făcut apoi inventarul rudelor şi nu le-a ieşit la numărătoare. Nici nu vă mai spun că atunci s-a cărat cu fadromele, cu buldozerele, cu rabele, s-au aruncat în basculante mâini, capete, picioare. A fost o nenorocire. I-a dus pe toţi afară din oraș, la Ghencea II, unde noi am instalat o maşină de iluminat şi au fost înmormântaţi aşa, la grămadă, cu câte o cruce”, mai spune generalul Eugen Epure..
1.578 de oameni, dintre care 1.391 în București, au murit striviți sub dărâmături la cutremurul din 4 martie 1977
35.169 de locuințe, dintre care 150 în București, au fost afectate grav de cutremurul din 4 martie 1977