21 decembrie, semnificaţii istorice! Se aud fluierături la mitingul organizat de Ceauşescu. Începe Revoluţia!

Evenimente

1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color şi cu sunet, „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, produs de Walt Disney.

1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene până în acel moment, soldată cu moartea a 270 de oameni.

1846: Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra

1883: A apărut volumul „Poesii”, de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii.

1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către canadianul James E. Naismith, profesor de educaţie fizică la colegiul Springfield din Massachusetts.

1898: Marie şi Pierre Curie descoperă radiul.

1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul A. Wynne.

1927: Prin lege, s–a înfiinţat legaţia română de la Rio de Janeiro, prima legaţie română din America de Sud.

1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color şi cu sunet, „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, produs de Walt Disney.

1947: Primă audiţie în concertul Filarmonicii bucureştene a oratoriului bizantin de Crăciun „Naşterea Domnului”, de Paul Constantinescu.
1951: Libia devine o ţară independentă.
1955: A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Braşov.
1958: Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al celei de–a V–a Republici Franceze.
1968: Lansarea navei cosmice „Apollo 8” care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 – 27 decembrie).
1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km.
1971: A fost creată organizaţia umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociaţia are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.
1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene până în acel moment, soldată cu moartea a 270 de oameni.
1989: Revoluţia română din 1989: Bucureşti – Miting organizat de Ceauşescu în actuala „Piaţă a Revoluţiei”. Pe lângă lozincile cunoscute, în mulţime se fac auzite fluierături şi huiduieli. Începutul Revoluţiei la Bucureşti.
1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS.
1995: Oraşul Bethlehem trece de sub control israelian sub control palestinian.
1996: Radio 21 începe să emită.
2007: Spaţiul Schengen s-a mărit cu 9 state membre ale Uniunii Europene; Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia.
2009: La Palatul Cotroceni are loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu.
2012: Potrivit unor calendare, se prezice sfârşitul lumii.
2014: Preşedintele Klaus Iohannis a depus juramântul de învestire în şedinţa solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ulterior, la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de predare-primire a funcţiei de preşedinte între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

21 decembrie 1935 se naşte Stela Popescu, actriţă română de teatru şi film (d. 2017)

Naşteri

1118: Thomas Becket, arhiepiscop de Canterbury (d. 1170)

1401: Tommaso Masaccio, pictor italian (d. 1428)

1597: Petru Movilă, teolog şi om de cultură român, mitropolit al Kievului (d. 1646)

1639: Jean Racine, dramaturg francez (d. 1699)

1800: Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld (d. 1831)

1804: Benjamin Disraeli, avocat şi politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1881)

1805: Thomas Graham, chimist scoţian (d. 1869)

1818: Amalia de Oldenburg, regină a Greciei (d. 1875)

1879: Iosif Stalin, conducător al Uniunii Sovietice (d. 1953)

1886: Gheorghe Tătărăscu, politician român, prim-ministru al României (d. 1957)
1893: Franz Joseph, Prinţ de Thurn şi Taxis (d. 1971)
1917: Heinrich Böll, romancier german, laureat al Premiului Nobel (d. 1985)
1918: Kurt Waldheim, colonel şi politician austriac, al 9-lea preşedinte al Austriei (d. 2007)
1934: Denis Buican, filozof român
1935: Stela Popescu, actriţă română de teatru şi film (d. 2017)
1937: Jane Fonda, actriţă americană
1938: Adela Mărculescu, actriţă română de teatru şi film
1938: Frank Moorhouse, scriitor australian
1940: Frank Zappa, instrumentist şi compozitor american (d. 1993)
1966: Kiefer Sutherland, actor englezo-canadian, regizor, producător
1967: Mihail Saakaşvili, politician georgian,al 3-lea preşedinte al Georgiei
1991: Isabel Durant, actriţă australiană

Decese

1375: Giovanni Boccaccio, scriitor italian (n. 1313)

1549: Margareta de Navara, regină a Navarei (n. 1492)

1610: Catarina Vasa, contesă consort a Frisia de Est (n. 1539)

1750: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1691)

1777: Anton Cajetan Adlgasser, compozitor şi organist german (n. 1729)

1933: Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez (n. 1879)
1940: Francis Scott Fitzgerald, scriitor american (n. 1869)
1969: Alexandru S. Sanielevici, fizician român (n. 1899)
2008: Raluca Zamfirescu, actriţă română de teatru şi film (n. 1924)