18 ianuarie 1941, ziua în care Ioan a devenit Ianoș. Toate numele românești din actele de stare civilă, din Transilvania de Nord, schimbate în maghiară

„Cei care își uită trecutul, sunt condamnați să îl repete”, ne spunea George Santayana, iar vorbele sale, devenite celebre, capătă astăzi o însemnătate mai mare ca niciodată. Vă propunem să ne reamintim de una dintre cele mai triste zile din istoria neamului nostru, 18 ianuarie 1941. Chiar dacă s-au scurs 79 de ani de atunci, nu putem uita că acesta a fost momentul în care Ioan, numele tradițional românesc, a căpătat sonorități maghiare, devenind astfel „Ianoș”.

Pe 18 ianuarie 1941, toate numele românești din actele de stare civilă au fost schimbate în maghiară

Odată cu semnarea Dictatului de la Viena, în noaptea de 29 spre 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei (teritoriu de 43.492 de kilometri pătraţi și 2.667.000 de locuitori, majoritatea români), revenea Ungariei. Prin urmare, pe 18 ianuarie 1941, s-a decis ca toate numele românești din actele de stare civilă să fie scrise cu grafie maghiară.

Menit să pună capăt disputelor legate de teritoriul Transilvaniei, despre care ungurii spuneau că li se cuvine, Dictatul a dus, de fapt, la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. În plus, a accentuat  problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de cei români. Aproximativ 1.200.000 de români, echivalentul a 50% din populația teritoriului Transilvaniei de Nord au rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar cei 500.000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică.

Dictatul de la Viena a provocat o gravă criză politică în România

În plus, momentul semnării acestui act a avut urmări grave asupra societății românești din acele vremuri. Pe fondul crizei politice la scurt timp după ce Dictatul de la Viena a început să producă efecte, guvernul Gigurtu a fost forțat să demisioneze, presat, printre altele, de legionari.

Aceștia organizau ample proteste împotriva rezultatelor arbitrajului de la Viena, prin care țara noastră cedase cea mai mare parte a Transilvaniei în favoarea Ungariei.

Profitând de acest moment tensionat, armata ungară a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei la 5 septembrie 1940. Trupele au fost întâmpinate cu entuziasm de populația maghiară, care a perceput separarea de România ca o eliberare.

„O mică ușurare. Brașovul rămâne la noi”

Rămași fără Transilvania, pierdută  în favoarea Ungariei, românii s-au văzut nevoiți să se mulțumească cu o „palidă consolare”: Brașovul. „Ochii mei  căutau tăietura de la graniţa de vest pe care cu toţii o aşteptam”, rememora Mihai Manoilescu, fostul Ministru al Afacerilor Străine, obligat să semneze Dictatul de la Viena.

„Mi-am dat seama că este însă altceva. Am urmărit cu ochii graniţa care pornea de la Oradea către răsărit, alunecând sub linia ferată şi am înţeles că cuprindea şi Clujul… Am început să nu mai văd.

Când mi-am dat seama că graniţa coboară în jos ca să cuprindă secuimea am mai avut, în disperarea mea, un singur gând: Braşovul! O mică uşurare: Braşovul rămâne la noi.

Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile, care îmi erau mult slăbite, mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben cenuşiu, negru… În clipa aceea mi-am pierdut cunoştinţa”, a povestit acesta.