15 mesaje de condoleanțe pe care să le transmiți familiei răposatului
Trecerea în neființă a unei persoane este cel mai greu moment din viață. De multe ori îți e imposibil să scrii mesaje de condoleanțe pentru că oricât de sincere și de frumos ar fi concepute ele, nu vor ajuta cu mare lucru: persoana care a plecat în Ceruri nu se va mai întoarce înapoi. Cu toate acestea, e bine să transmiți mesaje călduroase, să arăți familiei răposatului că îi ești aproape.
Mesaje de condoleanțe din care te poți inspira
Într-un fel, aceste mesaje nu fac altceva decât să mai aline puțin din durerea cea mare pe care o simte o persoană care și-a pierdut mama, tatăl, bunicii, frații, verișorii sau cel mai bun prieten. Îți prezentăm în rândurile de mai jos 15 dintre cele mai potrivite mesaje de condoleanțe pe care să le transmiți familiei răposatului.
15 mesaje prin care vei alina suferința celui care a pierdut pe cineva drag
Poți începe de la cele mai simple și sincere dintre urări precum „Dumnezeu să-l odihnească în pace” sau „Sincere condoleanțe”. De asemenea, printre cele mai uzitate formule în astfel de momente triste sunt „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Dumnezeu să îl aibă în paza sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna”. Iată și câteva mesaje ceva mai elaborate, care vor atinge sufletul persoanei văduvite:
Când timpul este pe sfârşite şi o fiinţă dragă ne părăseşte pentru totdeauna, soarele îşi pierde căldura razelor sale, iar noi purtăm doliul întunericului, care rămâne în urma ei. Dumnezeu să-l/ o ierte!;
Golul lăsat în urmă este infinit. Nu te vom uita niciodată;
Ceasul despărţirii a sosit, lăsând în urmă un gol imens şi lacrimi de durere fără margini. Sincere condoleanţe!
Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu. Sincere condoleanțe!;
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că nimic nu-ţi mai poate mângâia sufletul odată cu pierderea fiinţei iubite. Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
Cu sufletele împietrite am aflat de moartea mamei tale. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!;
Cu sufletele triste îți urăm din toată profunzimea sincere condoleanțe pentru pierderea tatălui tău;
S-a stins o fiinţă atât de dragă, lăsând în urmă durere si tristeţe. In aceste clipe atât de grele pentru tine îţi suntem alături. Sincere condoleanţe!
Nu vom uita niciodată veselia și gingășia ființei pe care azi am pierdut-o cu toții. Dumnezeu să o ierte!;
Ziua de (n.r.: se completează cu data morții respectivei persoane) rămâne în amintirea noastră și a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste zile din …;
Sincere condoleanţe familiilor îndurerate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire;
Am aflat cu durere în suflet de trecerea soţului tău în lumea celor drepţi. După atâţia ani Dumnezeu a hotărât să vă despartă şi să pună capăt unui drum presărat de dragoste şi dăruire. Sincere condoleanţe!;
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor rămaşi nemângâiaţi de tragica despărţire;
Dumnezeu a hotărât să vă despartă şi să pună capăt unui drum presărat cu dragoste şi dăruire. Sincere condoleanţe!;
Soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă. In acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Odihnească-se în pace!